Expres

TAROM anunță o nouă ofertă

TAROM anunță o nouă ofertă

Compania aeriană națională TAROM a anunțat luni, printr-un comunicat oficial, lansarea unei oferte promoționale spectaculoase, cu prețuri la biletele de avion care pornesc de la doar 23 de euro pentru cursele interne.

Compania TAROM menține oferta destinată rutelor sale interne, iar în perioada 3-5 februarie 2025 oferă alternativa ideală pentru cei care doresc să călătorească rapid și confortabil, punând în vânzare bilete de avion la tarife care încep de la 23 euro pentru zborurile într-un singur sens”, se precizează în comunicat.

Oferta este valabilă pentru zborurile operate de TAROM începând cu 3 martie 2025. Detaliile ofertei includ:
23 de euro pentru un bilet într-un singur sens dinspre destinațiile interne către București;
47 de euro pentru zborurile dinspre București spre orașele din țară;
69 de euro pentru un bilet dus-întors.
Toate tarifele promoționale includ taxele aferente, un bagaj de mână de până la 8 kg și check-in gratuit, ceea ce face oferta și mai atractivă pentru călători.

Biletele pot fi achiziționate atât de pe site-ul oficial al companiei TAROM, cât și prin intermediul agențiilor proprii sau al agenților autorizați.

Această campanie promoțională vine în continuarea eforturilor companiei de a oferi prețuri avantajoase pentru pasageri, similar ofertei lansate de Ziua Unirii Principatelor Române, pe 24 ianuarie, când TAROM a propus tarife speciale pentru zboruri interne și internaționale.

TAROM continuă astfel să-și consolideze poziția pe piața aviatică din România, oferind soluții de călătorie adaptate nevoilor pasagerilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button