Expres

Tariceanu nu e de acord cu Basescu in privinta liberalizarii pietei energiei

  • logomytex.png
 

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri ca exista domenii in care are un punct de vedere care nu coincide cu cel al presedintelui si a dat ca exemplu domeniul energiei, spunand ca liberalizarea pietei de profil nu favorizeaza pe nimeni.
„Sunt foarte atent la toate semnalele publice pe care institutiile statului si Presedintia le da. Nu sunt indiferent la ce semnaleaza seful statului, presa sau societatea civila. Tot ceea ce a semnalat presedintele va fi evaluat si vor fi luate masurile necesare”, a afirmat premierul Tariceanu.
El a mentionat ca exista insa si domenii in care are un punct de vedere care nu coincide cu al presedintelui. ”In privinta liberalizarii pietei de energie, am explicat ca decizia Guvernului nu prevede in vreun mod favorizarea unor societati sau a unei parti a celor care beneficiaza de liberalizarea pietei.
Din contra, Hotararea de Guvern de liberalizare a pietei energiei se refera la accesul liber pe piata al tuturor clientilor, indiferent de nivelul de consum. Daca pana acum aveau acces la piata liberalizata doar consumatorii care depaseau un gigawat, acum pot avea acces toti consumatorii. Deci nu este o masura care sa favorizeze pe cineva, ci favorizeaza in egala masura pe toti”, a explicat premierul.
El a mai spus ca, in masura in care va constata ca semnalele date de presedinte sunt intemeiate, va lua, ca premier, masurile care se impun.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google