Expres

Târg de mărțișoare în Piața Sfatului din Brașov

Locuitorii și turiștii care se vor afla în Brașov la finalul lunii februarie sunt invitați să participe la un târg dedicat tradiției mărțișorului și meșteșugurilor locale. Evenimentul va avea loc în Piața Sfatului, în perioada 27 februarie – 1 martie 2026.

Organizatorii au pregătit o întâlnire cu artizani și meșteșugari din diferite zone, care vor expune și oferi spre vânzare mărțișoare realizate manual, obiecte decorative și cadouri de primăvară. Vizitatorii vor putea alege dintr-o gamă variată de produse, potrivite pentru toate gusturile și bugetele.

Pe lângă achiziționarea simbolurilor tradiționale ale începutului de primăvară, publicul va avea ocazia să descopere poveștile din spatele fiecărei creații și să interacționeze direct cu cei care duc mai departe meșteșugurile autentice.

Evenimentul își propune să celebreze tradiția mărțișorului și să susțină producătorii locali, oferind totodată o experiență culturală în inima orașului. Amintim că sâmbăta va fi târg cu produse locale și cu mărțișoare și în Piața Unirii: Târg de Primăvară cu produse locale și mărțișoare create de copii, organizat la Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button