Expres

„Tăcerea Ucide!”. Brașovenii, invitați a doua oară să protesteze împotriva corupției din sistemul de sănătate

 

Societatea civilă brașoveană este invitată, pentru a doua oară, să protesteze împotriva corupției din sistemul de sănătate. Astfel, marți, începând cu ora 18.00, brașovenii sunt așteptați în fața Prefecturii Brașov, de unde se va pleca într-un marș pe traseul Modarom, Republicii, Piața Sfatului, Mureșenilor.

„Spitalul de Copii Brașov este pe lista neagră, alături de alte zeci de spitale din țară unde soluțiile folosite pentru dezinfectare nu sunt eficiente. În orice moment, copiii brașoveni care ajung la Spitalul de Pediatrie pot muri din cauza unei infecții contactate acolo unde părinții i-au dus să se facă bine”, se arată în descrierea evenimentului creat pe Facebook.

Atât protestul cât și marșul a fost autorizate de Primărie, spun organizatorii evenimentului.

„Tăcerea Ucide! Noi, cei care mai putem vorbi, să vorbim!
Avem dreptul la sănătate. Dacă nu îl primim, îl cerem! Avem dreptul la adevăr. Dacă nu ni se spune, îl cerem! Avem dreptul la viață. Dacă ne este pus în pericol, îl apărăm!”, se mai arată în descrierea evenimentului.

Amintim, că vineri niciun brașovean, cu vreun banner sau un tricolor, așa cum se obișnuiește, nu s-a prezentat la mișcarea de protest. În schimb, în ciuda vremii nefavorabile, aproximativ 700 de oameni, înarmați cu umbrele, se aflau în faţa scenei amplasate în Piața Sfatului pentru a participa la primul concert susţinut cu ocazia Zilelor Brașovului.

Până la ora publicării acestui material, 12 persoane s-au arătat interesate de eveniment, iar alte zece și-au anunțat prezența.

CITIȚI ȘI:

Brașovenii, dezinteresați de sănătatea lor. Foşti sau viitori internaţi, petrec

Protest la Brașov. „Corupția ucide. Cât îi mai lăsăm?”

ALERTĂ. Brașov. Poliția și DSP, în CONTROL la Spitalul de Copii din Brașov

ALERTĂ. Update. Descinderi la Spitalul Clinic de Copii Brașov, pentru a doua zi consecutiv. Poliția și DSP ridică mai multe documente


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button