Expres

Tabere pentru copii, în parohii brașovene

Tabere pentru copii, în parohii brașovene

Centrul socio-cultural „Sfânta Eugenia” din Tărlungeni a găzduit o tabără de toamnă pentru copii orfani şi din familii defavorizate, coordonată de Departamentul de tineret al Protopopiatului Braşov. O tabără, în vacanța de toamnă. a găzduit şi Parohia Predeal, unde 15 copii din Parohia Hălchiu au participat la diferite activităţi.
La tabăra de la Centrul socio-cultural „Sfânta Eugenia” din Tărlungeni au participat copii cu vârstele cuprinse între 10 și 15 ani, care au rezultate foarte bune la învățătură. Tabăra a fost coordonată de preotul Nicolae Sebastian Moșoiu, responsabilul Departamentului de tineret al Protopopiatului Brașov, informează Mitropolia Ardealului. Deschiderea taberei s-a făcut prin săvârşirea unui Te Deum în Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, apoi protopopul de Braşov, Dănuţ Gheorghe Benga, le-a prezentat participanților, profesorilor însoțitori și voluntarilor istoricul lăcaşului de cult. Participanţii au vizitat cele trei paraclise ale bisericii, Muzeul „Prima Școală Românească”, Muzeul Sportului Olimpia, Bastionul Țesătorilor, Muzeul de Istorie, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului și Strada Sforii.
La centrul din Tărlungeni au fost organizate ateliere dedicate instruirii şi exersării noilor abilități într-un mediu distractiv, organizat și necompetitiv, atelierul „Întreabă preotul”, prin care cei mici au aflat mai multe despre credința ortodoxă, iar copiii au participat la rugăciunile de dimineață și de seară şi Sfânta Liturghie în ultima zi a taberei.
Pe tot parcursul programului de tabără, participanții au fost provocați să lucreze împreună. Obiectivele unei echipe pot fi atinse atunci când fiecare membru reușește să ofere celorlalți și să primească de la ei atenție, respect, timp și sprijin. Odată învățată, aceasta este o lecție pe care o vor reține pentru tot restul vieții. Aceste patru zile petrecute împreună au dorit să ofere o alternativă la lumea virtuală a jocurilor pe tabletă, telefon și calculator: o lume a naturii, a sporturilor, artelor și aventurii. Participanții învață să se bucure de conviețuirea cu ceilalți și să intre în contact cu natura ca dar al lui Dumnezeu și mediu reconfortant pentru suflet și trup”, au transmis organizatorii.

Rugăciuni, ateliere, excursii

Tabăra de la Parohia Predeal a fost organizată în perioada 28-31 octombrie, prin implicarea pr. Cătălin Debu de la Parohia Predeal şi a pr. Gelu Porumb de la Parohia Hălchiu şi protopopul de Prejmer-Săcele. Copiii au participat la activităţi educative şi recreative, diverse ateliere de creaţie, cum ar fi atelierul de pictură pe apă, apoi drumeţii în împrejurimi, vizite la Castelul Peleș și la Mănăstirea Sinaia, în staţiunea Azuga. Programul a cuprins participarea la rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” și în Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Predeal.
Dorim să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Preacurate pentru că s-a împlinit acest deziderat, precum și tuturor celor care, din inimă, ne-au ajutat să oferim copiilor o experiență de neuitat. O mulțumire specială adresăm domnului primar Sorin Ciobanu, care ne-a pus la dispoziție cu mult drag spațiul de cazare. Pentru transportul copiilor la Predeal și pentru dulciuri, mulțumim pr. Flavius Foica de la Buzăiel. În același timp, sperăm că tinerii vor învăța din exemplul binefăcătorilor să devină ei înșiși altruiști, săritori, inimoși, darnici și implicați în educația celor mai mici, răsărind în inimile lor speranța pentru un viitor în care, la rândul lor, vor deveni lumină și speranță pentru alții”, au transmis organizatorii taberei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button