Sute de tone şi zeci de mii de litri de produse de protecţie a plantelor au fost confiscate de poliţişti
Poliția Română, prin structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase, a desfășurat, în toată țara, pe parcursul a două luni, acțiuni pentru protecția mediului, verificat modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei de agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor.
În urma acestor acţiuni, polițiștii au indisponibilizat 442 de tone şi 78.000 de litri de substanţe.
„În urma controalelor efectuate la 1.202 agenţi economici, au fost constatate 208 fapte penale (dintre care 108 infracţiuni la O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 25 de trafic de substanțe toxice și 23 de infracţiuni la Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor). În acest context, au fost dispuse măsuri de cercetare pentru 155 de persoane care, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea faptelor. Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 440.000 de kilograme şi 78.000 de litri de produse de protecţie a plantelor”, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Română.
Pentru alte nereguli au fost aplicate 123 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 281.500 de lei.
Polițiștii de la structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase au acţionat împreună cu specialiştii de la unităţi fitosanitare, Garda de Mediu, inspectorate teritoriale de muncă etc..
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.