Expres

Sute de polițiști brașoveni, la datorie de Paștele Ortodox

Sute de polițiști brașoveni sunt la datorie de Paștele Ortodox.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor lua măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, cu ocazia sărbătorilor Pascale.
În perioada 14-17 aprilie, peste 950 de polițiști brașoveni sunt la datorie, la nivelul întregului județ. Vorbim despre lăcașurile de cult, unde se vor desfășura slujbele religioase, despre zonele turistice și de agrement etc..


Având în vedere că obiectivul nostru principal este siguranța cetățeanului, Poliția Brașov va asigura zilnic, la nivelul întregului județ, peste 250 de forțe de ordine, care vor acționa cu aproximativ 130 autospeciale. Forțele de ordine planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere, unul de prevenire și descurajare, iar al doilea de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.


Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului rutier, pe drumurile publice, vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră.
 În intervalele orare în care se preconizează un trafic intens, în funcție de evoluția valorilor de trafic înregistrate, polițiștii vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor
“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov vor asigura măsurile de ordine publică atât în trenurile de călători, cât și în stațiile și triajele de cale ferată.

Pentru a petrece sărbătorile în siguranță, polițiștii brașoveni vă recomandă:

– Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare; 
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
– Evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victime ale tâlhăriilor;
– Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele.
– Conducătorii auto trebuie să conducă prudent, fără bruscarea comenzilor autovehiculului, să se asigure temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre, să evite depășirile care, în condiții de vizibilitate redusă se dovedesc extrem de periculoase și să respecte regimul legal de viteză prevăzut pentru fiecare sector de drum pe care se deplasează!
– Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate și doar după o temeinică asigurare.


Nu uitați că atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi numărul 112.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button