Expres

Surpriza din raportul privind conduita angajaților ANAF Brașov

Surpriza din raportul privind conduita angajaților ANAF Brașov

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Braşov – parte a ANAF – a publicat pe pagina de internet a instituţiei Raportul anual cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual din aparatul propriu al instituţiilor şi autorităţilor publice sau din instituţiile aflate în subordine, coordonare ori sub autoritate, precum şi a informaţiilor conţinute de acesta – anul 2023.

Raportul a fost elaborat în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu nr. 1.466/ 2022 pentru stabilirea formatului raportului anual cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual din aparatul propriu al instituţiilor şi autorităţilor publice sau din instituţiile aflate în subordine, coordonare ori sub autoritate, precum şi a informaţiilor conţinute de acesta.

Conform datelor din raport, DGRFP Brașov are 52 de posturi pentru personal contractual (nu funcționari publici), dintre care 47 sunt ocupate. Anul trecut nu a existat nici măcar o abatere sau cel puțin vreo sesizare privind încălcarea normelor de conduită.

Informaţiile cuprinse în Raport pot fi accesate la adresa.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare