„Suntem pe punctul de a ne prăbuși”

Anunț făcut din greșeală pasagerilor unei curse British Airways
Pasagerii unei curse British Airways au fost anunțați din greșeală că aeronava în care se aflau este pe punctul de a se prăbuși. Compania britanică și-a cerut ulterior scuze de la clienții săi și a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Cei 275 de pasageri ai cursei care decolase de pe aeroportul Heathrow din Londra cu destinația Hong Kong se aflau deasupra Mării Nordului când mesajul automat a fost difuzat din greșeală. Echipajul din cabina a realizat rapid eroarea și a încercat să liniștească pasagerii îngroziți. „Cu toții am crezut că o să murim”, povestește Michelle Lord, în vârstă de 32 de ani. Un alt pasager a afirmat: „Nu mă pot gândi la nimic mai rău decât să fii anunțat că avionul tău este pe punctul de a se prăbuși”. Un purtător de cuvânt a precizat că British Airways a demarat o anchetă pentru a se descoperi dacă este vorba de o eroare umană sau o defecțiune electronică. „Echipajul nostru a anunțat imediat după mesaj că este vorba de o eroare și că zborul se derulează în condiții normale”, a precizat acesta.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




