Subventii pentru primariile care angajeaza someri

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Brasov poate subventiona cheltuielile cu forta de munca efectuate in cadrul unor programe ce au ca scop angajarea temporara a somerilor, pentru dezvoltarea comunitatii locale. Primariile sunt obligate sa incheie contracte individuale de munca pe o perioada determinata de cel mult 12 luni. Utilizarea acestor sume din bugetul de somaj depinde de initiativa autoritatilor locale, deoarece activitatile care pot fi subventionate sunt desfasurate de autoritatile publice locale sau de catre angajatori pe baza contractelor incheiate cu autoritatile si cu respectarea reglementarilor in vigoare privind achizitiile publice. Cuantumul lunar al subventiei acordate pentru fiecare persoana incadrata cu contract individual de munca din randul somerilor este de 70% din salariul de baza minim brut pe tara, pentru perioada 1 aprilie-31 octombrie, si un salariu minim brut pe tara la care se adauga contributiile de asigurari sociale datorate de angajatori, pentru perioada 1 noiembrie-31 martie. Pana in prezent, in judetul Brasov au solicitat si au beneficiat de astfel de subventii 26 de primarii, dintre care cinci din mediul urban. (A.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




