Studiu: Brașovenii sunt foarte mulțumiți de activitatea Primăriei. Totuși, 41% „văd” corupție în rândul funcționarilor
Brașovenii sunt mulțumiți de activitatea Primăriei Brașov. Totuși, 41% consideră că există corupție în rândul funcționarilor din administrația publică locală.
Acestea sunt doar două dintre concluziile unui studiu realizat de IRES, în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile derulat de Primăria Braşov.
Cercetarea a analizat percepția în rândul cetățenilor și personalului din cadrul administrației publice locale asupra unor aspecte legate de corupție și a fost realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), în cadrul proiectului „Măsuri pentru creșterea transparenței, eticii și integrității la Primăria Municipiului Brașov”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA), Axa prioritară 2, Obiectivul Specific 2.2: Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Studiul a fost realizat în luna mai 2022, pe un eșantion de 504 cetățeni în vârstă de 18 ani și peste, rezidenți în municipiul Brașov, și 276 de subiecți din cadrul administrației publice locale Brașov (funcționari publici, aleși locali, persoane numite în funcții publice, angajați din Primăria Municipiului Brașov, angajații din instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Brașov, personal contractual).
Marja de eroare de eșantionare pentru cetățeni: ±4,4%, la un nivel de probabilitate de 95%.
Brașovenii sunt mulțumiți de activitatea Primăriei
Potrivit studiului, 2 din 3 cetățeni au interacționat cu Primăria Municipiului Brașov în ultimii 3 ani.
Canalele de interacțiune utilizate cel mai des sunt contactul direct, la sediu (49%), respectiv online, prin email, brasovcity.ro sau aplicația MyBrasovCity (31%).
Nivelul de satisfacţie al cetăţenilor în relaţie cu cea mai recentă interacţiune avută cu Primăria Municipiului Braşov tinde să fie la un nivel ridicat – 86% s-au declarat foarte mulţumiţi sau mulţumiţi.
Doar unul din 10 cetăţeni s-a declarat nemulţumit.
Totuși, există recomandări din partea IRES:
„Un sistem de feedback la nivelul Primăriei, prin intermediul căruia cetăţenii să poată evalua diferite aspecte ale interacţiunii structurile aflate în subordinea municipalităţii, este principala recomandare pentru creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii instituţiei şi angajaţilor săi, rezultată din studiul realizat de IRES”, au precizat reprezentanţii Primăriei Braşov.
Percepția asupra corupției
La nivel de percepție asupra corupției, 2% dintre cetățeni spun că în ultimii 3 ani le-a fost solicitat un cadou, bani sau un serviciu pentru soluționarea problemelor, în interacțiunea cu funcționarii, aleșii locali sau persoanele numite în funcții publice din cadrul administrației publice.
Aceeași proporție consideră că au oferit o atenție, indiferent dacă le-a fost solicitată sau nu.
Cu toate acestea, 41% dintre cetățeni consideră că în cadrul administrației publice corupția este destul de răspândită, față de doar 9% din rândul personalului din administrație care consideră același lucru.
Tot 41% dintre cetățeni spun că au auzit în ultimii 3 ani de fapte de corupție realizate de persoane care activează în administrație, față de doar 17% din rândul personalului din administrație care admit același lucru.
Pe de altă parte, 46% dintre cetățenii intervievați consideră că nivelul corupției în cadrul primăriei și al instituțiilor subordonate a rămas la fel în ultimii 3 ani, în timp ce 29% consideră că acesta a scăzut.
Ce măsuri anticorupție și de transparentizare s-au luat
În cadrul proiectului, desfășurat pe o perioadă de un an, s-au implementat mecanisme de cooperare cu societatea civilă, s-a realizat o campanie de conștientizare publică și educație anticorupție și s-au desfășurat cursuri de pregătire profesională anticorupție, la care au participat 35 de angajați ai Primăriei Municipiului Brașov, reprezentând personal de execuție, și cursuri de formare privind etica și integritatea, la care au participat 10 persoane alese prin vot, reprezentând personal de conducere și consilierul de etică.
Au fost implementate un sistem de feedback în relația cu cetățenii și o procedură de lucru pentru consultările publice suplimentare, organizate la inițiativa primarului, a funcționarilor publici și a oricărei persoane interesate.
Cele mai populare măsuri anticorupție adoptate la nivelul instituțiilor din administrația publică locală sunt creșterea transparenței, informarea și instruirea personalului cu privire la normele de conduită, respectiv monitorizarea video și măsurile de control a accesului.
Printre cele mai eficiente măsuri, în opinia personalului din administrația publică, se enumeră: creșterea transparenței, creșterea salariilor sau a bonusurilor, informarea și instruirea personalului, crearea și implementarea de proceduri interne, respectiv monitorizarea video și sistemele de control a accesului.
Brașovenii sunt mulțumiți de activitatea Primăriei Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Minciună sfruntată. Cum să fii mulțumit de o primărie care merge din prost în mai prost?
Iar atârnătorii la buget din primărie sunt nu corupți ci foarte corupți.