Expres

Studenții din Brașov – gratuitate pe mijloacele de transport RATBV

Studenții din Brașov – gratuitate pe mijloacele de transport RATBV.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 199/2023, a învățământului superior, se modifică și modul în care se acordă facilitățile de transport pentru studenți. Astfel, în ceea ce privește transportul în comun, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază, până la vârsta de 30 de ani, de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun. Autoritățile locale pot acorda, de asemenea, reduceri de până la 10%.

În ședința de Consiliu Local din 28 septembrie, consilierii locali au pe ordinea de zi propunerea primarului Allen Coliban, ca studenții din Brașov să beneficieze de maximum sumei pe care municipalitatea o poate acorda, respectiv de 10%, astfel încât, cu banii primiți de la bugetul de stat, aceștia să poată circula gratuit pe mijloacele de transport în comun.

Studenții din Brașov – gratuitate pe mijloacele de transport RATBV

„În acest fel, sperăm ca o mare parte dintre studenți, mai ales cei din alte localități, să renunțe la mașinile personale și să utilizeze troleibuzele și autobuzele electrice ale municipalității. Sper ca, prin intermediul Agenției Metropolitane de Transport, universitățile din Brașov să semneze un protocol cu operatorul de transport, RATBV, astfel încât decontările să se facă direct, iar studenții să nu mai fie nevoiți să meargă lunar la casieriile facultăților pentru a își recupera banii plătiți pe abonamente”, a declarat primarul Allen Coliban, conform BrașovCity.ro.

Până la intrarea în vigoare a acestor prevederi din noua lege, studenții beneficiau de o reducere de 50%, din care jumătate erau fonduri de la bugetul local, iar cealaltă jumătate de la bugetul de stat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare