Expres

Studenți din toată țara, flashmob în Piața Sfatului

Studenți din toată țara, flashmob în Piața Sfatului

Tinerii vor organiza vineri un flashmob, ca un semnal de alarmă față de abuzurile din mediul universitar. Asociațiile studențești din țară s-au reunit la Brașov, unde, până în 15 septembrie, se desfășoară cea de-a LXV-a Adunare Generală a Uniunii Studenților din România (USR).

În deschiderea evenimentului, ce a avut loc la Aula Universității, studenții au discutat câteva dintre problemele pe care le au.
„În prima sesiune de discuții am vorbit despre cum ar putea casele de cultură din țară să-și amplifice activitatea, să o facă mai bună, să ajute studenții cât mai mult. Una dintre probleme a fost, evident, finanțarea, faptul că sunt probleme permanente cu finanțarea acestui sector, faptul că în taberele studențești organizate de către Casa de Cultură împreună cu Ministerul Tineretului sunt probleme legate de locații sau de alocarea de masă și necesitatea de activități cât mai multe pentru studenții respectivi, deoarece ajung în tabără și doresc să aibă și activitate, nu doar să fie relaxare”, a detaliat reprezentantul Uniunii Studenților din România, Alexandru Cristian Giurcă, la Radio România Brașov FM.

O altă problemă ține de abuzurile și neregulile ce au loc în universități, cel mai răsunător exemplu fiind cazul Alfred Bulai, de la SNSPA, care a și fost arestat preventiv sub acuzația de abuz sexual asupra studentelor și exercitarea funcției în acest scop.
Cele peste 120 de organizații studențești din 17 centre universitare din țară vor participa, în 13 septembrie, și la o Paradă a Asociațiilor Studențești prin centrul orașului Brașov, cu punct de întâlnire la Bastionul Țesătorilor. Tot atunci, peste 400 de studenți vor trage un semnal de alarmă referitor la abuzurile din mediul universitar, având în vedere evenimentele care au avut loc în diferite centre universitare din țară, au transmis organizatorii.
Flashmob-ul ce va fi organizat în Piața Sfatului din Brașov are scopul de a sensibiliza comunitatea academică, studenții și profesorii, dar și publicul larg, asupra necesității de a combate astfel de situații și de a promova un mediu sigur și respectuos în instituțiile de învățământ superior.

Întâlnirea de la Brașov a studenților din țară este și o modalitate de coagulare a mișcării studențești din Brașov, slab reprezentată în perioada post-pandemie, după cum o spune chiar directorul Casei de Cultură a Studenților, Silviu Achim:
La nivelul Centrului Universitar Brașov, din păcate, de după pandemie, asociațiile de studenți s-au mai restrâns, numărul lor a fost în scădere. Ținând cont de situația dificilă prin care am trecut cu pandemia, ele s-au reorganizat. Președintele fiecărei asociații studențești se alege anual. Chestiunea aceasta a dus la un deficit de comunicare și de a avea proiecte împreună cu mediul studențesc brașovean. Noi ne bucurăm că ne întâlnim cu un număr mare astăzi și în zilele care urmează la Brașov și sperăm că putem îmbunătăți această chestiune și de a ajuta întru totul mediu studențesc”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button