Stretenia, ziua în care ursul ne arată cât mai ține iarna

Stretenia, ziua în care ursul ne arată cât mai ține iarna

Pe 2 februarie, credincioșii aparținând Bisericilor creștine istorice sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, a Pruncului Iisus, la 40 de zile de la Naștere, despre ale cărei semnificații puteți citi aici.

În tradiţia populară este una dintre cele trei zile cunoscute din vremuri imemoriale drept Martinii de iarnă, Stretenia (care vine din slavonă şi înseamnă „întâmpinare”, „întâlnire” sau Ziua Ursului (una dintre ele). Martinul de mijloc, din 2 februarie, coincide cu Întâmpinarea și cu o altă sărbătoare păgână, Ziua Ursului, care se sărbătorește, pentru ca fiara să nu atace vitele peste an, notează etnologul Ion Ghinoiu. Ca la orice mare sărbătoare, se spune că, în această zi, se află vremea de peste an. Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice. Dacă e cald, e bine, dar mai ales dacă ursul își strică bârlogul e semn de primăvară timpurie. Femeile au grijă să nu arunce în bătătură cărbuni aprinși, pentru că măresc fertilitatea lupoaicelor. Se spune că, dacă o lupoaică înghite un cărbune aprins, „rămâne grea”. Tradiția are legătură cu străvechea sărbătoare romană a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc lustrațiuni și procesiuni în jurul Romei, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor, spre ocrotirea turmelor.

Mamele cu copii bolnavi să dăruiască haine

În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Practicarea acestui ritual aduce bucurii și alungă boala din familiile generoase.
În credința populară, cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine. În general, ziua de Stretenie se ţine pentru sporul casei și pentru sănătate. Superstiţiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase. Potrivit uneia dintre ele, cine lucrează în ziua de Stretenie va avea parte de boală și i se va strâmba gura; dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna; dacă însă va bea apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi; dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci va fi o vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare.

Ursul, animal totemic

Ursul a intrat în mitologia popoarelor încă din paleolitic. Și-a câștigat o adevărată venerație, simbolizând curajul și puterea. Unii istorici consideră că numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) — considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor — ar deriva din cuvântul Zalmos, care înseamnă „piele de urs”, deoarece atunci când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal. Ursul este un personaj totemic în credință populară, asociat cu un bătrân puternic și înțelept, în legătură cu care se pune schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare și ursul își vede umbra, iarna se mai prelungește cu încă șase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă și ursul nu-și vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape. În credința populară, puterea acestui animal este transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, prin îndeplinirea a diferite obiceiuri și practici magice: ungerea copiilor cu grăsime de urs, botezarea celor mai firavi cu numele „Ursu”, pentru a fi puternici în viață, afumarea celor bolnavi de „sperieturi” cu păr jumulit din blana ursului etc. Pentru a câștiga simpatia și bunătatea ursului, oamenii pun pe poteci vase cu miere și bucăți de carne. În această zi, ursului nu i se spune pe nume, ca o dovadă a caracterului său divin, ci se vorbește despre el, cu respect, folosind denumiri precum „Moș Martin” sau „ăl Bătrân”. Toate aceste ritualuri sunt menite să apere gospodăriile de agresiunea urșilor.  De asemenea, în satele colindate de țiganii ursari, bărbații se lasă călcați de urs, pentru a fi sănătoși și puternici.

Obiceiuri pentru roade bogate în vii

Un ritual respectat în mediul rural, numit și „Târcolitul viilor,” spune că în ziua Întâmpinării Domnului iarna se pregătește de plecare și astfel, la Martinii de Iarnă, se dă startul calendarului viticol. Sătenii merg la vie  pentru a împlini un ritual care să atragă sporul viței de vie. Obiceiul cere a bărbații să meargă la viile lor, de obicei cu sania, ducând în procesiune o ploscă plină cu vin, funingine din sobă amestecată cu seu, o bucată de tobă de porc sau un soi de caltaboş (bundărete), ce simbolizează spiritul grâului. Cu aceste ofrande ei ocolesc via de trei ori și se opresc lângă fiecare butuc de vie, taie câte o coardă de viță, o ung cu untura amestecată cu funingine și picură vin peste butucul viței. Apoi ei gustă din bucata de tobă și beau vin, rostind și o rugăciune, prin care îl roagă pe Dumnezeu ca strugurii  să crească mari cât bucata de tobă. Corzile de vie sunt binecuvântate cu semnul crucii, iar unele sunt aduse în căminul gospodarului și se plantează, devenind „Norocul cel mare al Viței”. Ei taie câteva corzi, cu care să se încingă și să-și facă o cununiță. Apoi, viticultorii dezgroapă o sticlă cu vin, ascunsă în brazdă din toamnă, fac focul, ard ritualic coardele uscate, sacrifică un berbec, beau și joacă.
Uneori, aveau loc și dialoguri, de genul „Bună dimineața, vie! Să trăiești, Ilie! Faci vin sau te tai? Fac!”, în timp ce via este „ameninţată” cu toporul. Proprietarii viței organizează un mare ospăț în casa unui gospodar, la întoarcerea de la ogor, cântă și se veselesc pentru ca viitoarea recoltă de struguri să fie cât mai bogată.