Expres

Ştiaţi că – 14 februarie. Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiţilor

Ştiaţi că – 14 februarie. 14 februarie este cea de-a 45-a zi a calendarului gregorian. Astăzi este Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiţilor. Este şi Ziua iubitorului de bibliotecă şi Ziua roţii Ferris

Pe 14 februarie, în 1888 a fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu”.

Ştiaţi că – 14 februarie. Tot pe 14 februarie, în 1990, sonda spațială Voyager 1 fotografiază Terra de la distanță record de aproximativ 6 miliarde de kilometri. Mai târziu devine faimoasă sub numele de Un punct azuriu.

Alte evenimente importante care au avut loc pe 14 februarie, conform Wikipedia:

  • 1014: Papa Benedict al VIII-lea îl încoronează pe Henric de Bavaria, rege al Germaniei și al Italiei, ca Sfânt Împărat Roman;
  • 1130: Este ales Papa Inocențiu al II-lea;
  • 1349: Câteva sute de evrei sunt arși de vii, de către mulțimi, în timp ce evreii rămași sunt forțat înlăturați din Strasbourg;
  • 1400: Richard al II-lea al Angliei moare, cel mai probabil din cauza foametei, în Castelul Pontefract, la ordinul lui Henry Bolingbroke;
  • 1778: Steagul Statelor Unite este recunoscut oficial de o navă străină pentru prima dată când amiralul francez, Toussaint-Guillaume Picquet de la Motte, face un salut de nouă ori pentru USS Ranger comandat de John Paul Jones;
  • 1779: Războiul revoluționar american: Bătălia de la Kettle Creek se desfășoară în Georgia;
  • 1779: James Cook este ucis de nativi hawaieni în apropiere de Kealakekua, Hawaii;
  • 1859: Oregonul devine cel de-al 33-lea stat al Statelor Unite ale Americii;
  • 1876: Alexander Graham Bell a aplicat pentru un brevet pentru inventarea telefonului cu două ore înainte ca Elisha Gray să facă același lucru. Mai târziu abia s-a descoperit că aparatul descris de Gray ar fi funcționat corect, în timp ce aparatul patentat de Bell nu ar fi funcționat în varianta inițială;
  • 1912: Arizona a devenit cel de-al 48-lea stat al Statelor Unite ale Americii;
  • 1924: A fost fondată corporația IBM;
  • 1952: Jocurile Olimpice de Iarnă se deschid la Oslo, Norvegia;
  • 1961: Istoria descoperirii elementelor chimice – Elementul 103, Lawrenciu, este sintetizat pentru prima dată la Univeristatea din California;
  • 1980: Jocurile Olimpice de Iarnă se deschid la Lake Placid, New York, Statele Unite;
  • 2002: Repatrierea rămășițelor pământești ale lui Carol al II-lea și ale ultimei sale soții, Elena Lupescu;
  • 2018: Are loc un masacru într-un liceu din Parkland, Florida, Statele Unite, în care au decedat 17 persoane și încă 17 au fost rănite. Evenimentul a ajuns să fie cunoscut ca: masacrul de la liceul Marjory Stoneman Douglas.

Printre personalităţile care s-au născut pe 14 februarie sunt:

  • 1545: Lucrezia de’ Medici, Ducesă de Ferrara (d. 1561);
  • 1913: Jimmy Hoffa, lider american de sindicat (d. 1975);
  • 1931: Octavian Cotescu, actor român de teatru și film (d. 1985);
  • 1935: Grigore Vieru, poet român, membru de onoare al Academiei Române (d. 2009);
  • 1946: Gil Dobrică, interpret român de muzică ușoară (d. 2007);
  • 1951: Kevin Keegan, jucător și antrenor englez de fotbal;
  • 1968: Gheorghe Craioveanu, fotbalist român;
  • 1971: Gheorghe Mureșan, baschetbalist român;
  • 1987: Edinson Cavani, fotbalist uruguayan;
  • 1988: Ángel Fabián di María Hernández, jucător de fotbal argentinian.

Pe 14 februarie au decedat:

  • 869: Chiril de Salonic, călugăr și misionar, creatorul scrierii chirilice (n. 826);
  • 1400: Regele Richard al II-lea al Angliei (ucis) (n. 1367);
  • 1779: James Cook, navigator englez (n. 1728);
  • 1970: Grigore Vasiliu Birlic, actor român de teatru și film (n. 1905);
  • 2021: Ion Mihai Pacepa, fost șef adjunct al DIE și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu (n. 1928).

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button