Expres

Start vot! Brașovul are cele mai multe finaliste în proiectul Destinația Anului 2025

Start vot! Brașovul are cele mai multe finaliste în proiectul Destinația Anului 2025


Finala Destinația Anului 2025 aduce în prim-plan cele mai reprezentative 76 destinații turistice din întreaga țară. Românii sunt invitați să voteze destinațiile preferate pe platforma Destinația Anului, până pe 25 martie.
Cel mai bine reprezentat județ este Brașov, cu 11 destinații finaliste, urmat de județul Suceava, cu 9 destinații. Județele Iași și Sibiu au și ele câte 5 destinații finaliste, în timp ce județele Mureș, Harghita și Neamțau câte 4 finaliste.
România își descoperă, an de an, cele mai frumoase și atractive destinații turistice prin competiția Destinația Anului, un proiect de referință care promovează și recunoaște evoluția și potențialul turistic al regiunilor, orașelor și atracțiilor din țară. În 2025, competiția ajunge la un nou nivel, cu o amploare și intensitate fără precedent, evidențiind destinațiile care au reușit să se dezvolte și să atragă turiști prin autenticitate, servicii de calitate și inițiative de promovare remarcabile.
Competiția Destinația Anului 2025 a debutat în noiembrie 2024, cu etapa de nominalizări și înscrieri, oferind tuturor destinațiilor turistice din România șansa de a intra în cursă. Destinațiile nu au intrat competiție prin candidatură, ci exclusiv prin nominalizări din partea publicului, a juriului sau a partenerilor instituționali, astfel încât selecția să fie cât mai largă și mai relevantă. Din cele peste 150 de destinații evaluate, aproape jumătate s-au calificat în finală, în urma analizei unor indicatori precum numărul de înnoptări și evoluția acestora, implicarea comunității și colaborarea public-privat, precum și eficiența comunicării online. Anul acesta, alături de destinațiile din România, în competiție au fost nominalizate și destinații de top din Republica Moldova, prin parteneriatul cu Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova.

Destinația Anului 2025. Premianții vor fi anunțați pe 8 aprilie

Până în 25 martie, publicul are ocazia să-și susțină destinațiile favorite prin vot pe platforma www.destinatiaanului.ro Alegerea câștigătorilor se bazează pe un sistem de evaluare transparent, care include votul publicului, punctajul acordat de juriul de experți, puterea brandului turistic evaluat printr-o cercetare sociologică reprezentativă național, dar și evaluarea aspectului arhitectural și urbanistic.
„Destinația Anului nu este doar un titlu, ci o recunoaștere a muncii și implicării comunităților locale și a antreprenorilor din turism. Câștigătorii anilor precedenți au beneficiat de creșteri în intenția de vizitare și vizibilitate națională și internațională, demonstrând impactul real al acestei competiții asupra turismului românesc”, spun organizatorii.
Marii câștigători ai finalei vor fi anunțați public pe 8 aprilie 2025, în cadrul unui eveniment de prestigiu: Gala Destinația Anului. Evenimentul, având municipiul Sibiu ca partener principal și gazdă a Galei Destinația Anului 2025, va avea loc în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu. În cadrul Galei, vor fi premiate destinațiile câștigătoare, în prezența unor personalități din turism, autorități locale, influenceri de călătorie și reprezentanți ai mass-media.

Destinația Anului 2025. Care sunt finalistele

Iată destinațiile finaliste, în ordine alfabetică, pentru fiecare categorie în parte:
Orașe care inspiră: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Sibiu, Târgu Neamț, Timișoara, Chișinău – Republica Moldova
Sate de poveste: Biertan – Sibiu, Breb – Maramureș, Cacica – Suceava, Ciocănești – Suceava, Figa, Beclean – Bistrița, Fundata – Brașov, Fundu Moldovei – Suceava, Mila 23 – Tulcea, Rimetea – Alba, Saschiz – Mureș, Șimon – Brașov, Vânători-Neamț – Neamț, Satul Țîra, Raionul Florești – Republica Moldova
Tărâmuri fermecate: Băile Tușnad și împrejurimile – Harghita, Cetățile dacice din munții Orăștiei, Colinele Transilvaniei, Delta Dunării – Tulcea, Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, Maramureșul istoric/ Eco Maramureș, Orașul Bicaz și împrejurimile – Neamț, Țara Bârsei – Brașov, Țara Codrului – Maramureș, Țara Dornelor – Suceava, Țara Făgărașului, Țara Hațegului – Hunedoara, Ținutul Mănăstirilor din Bucovina, Ținutul Zimbrului – Neamț, Rezervația Naturală ,,Plaiul Fagului” – Republica Moldova
Stațiuni balneoclimaterice: Băile Felix – Bihor, Bran – Brașov, Călimănești – Căciulata – Vâlcea, Colibița – Bistrița-Năsăud, Covasna, Lacu Sărat – Brăila, Sinaia – Prahova, Slănic Moldova – Bacău, Sovata – Mureș, Tășnad – Satu Mare, Techirghiol – Constanța, Vatra Dornei – Suceava
Distracție și aventură: Alpine Coaster Toplița – Harghita, Arca Land – Iași, Aventura Parc – Brașov, Brambura Parc Avrig – Sibiu, Club Aventura Praid – Harghita, Club Vila Bran – Brașov, Complex Agrement Ariniș – Gura Humorului – Suceava, Complexul de Agrement Balta Zătun – Galați, Cornișa AquaPark & Sports – Botoșani, Dino Parc – Râșnov – Brașov, Mini Transilvania – Odorheiu Secuiesc – Harghita, Complexul de Hipism și Turism Agricol „Kazak Club” – Republica Moldova
Cultură și educație: Castelul Bran – Brașov, Castelul Corvinilor – Hunedoara, Castelul Peleș – Prahova, Cazinoul Constanța, Cetatea Sucevei, Muzeul „Ion Creangă” – Bojdeuca – Iași, Muzeul Astra – Sibiu, Muzeul de Istorie Suceava, Palatul Culturii – Iași, Palatul Culturii – Târgu Mureș – Mureș, Teatrul Național Vasile Alecsandri – Iași, Complexul turistic Cricova și Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”- Republica Moldova
Cea mai bună promovare: Brașov, Colinele Transilvaniei, Craiova, Județul Bihor, Județul Maramureș, Județul Neamț, Mamaia, Oradea, Piatra Neamț, România Atractivă, Târgu Mureș, Via Transilvanica, Chișinău și Eco-Village Văleni, Republica Moldova.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button