Expres

Ștafeta Invictus a trecut și prin Brașov, în alergarea spre Carei

Ștafeta Invictus a trecut și prin Brașov, în alergarea spre Carei

Și în acest an, sărbătorirea Zilei Armatei – 26 Octombrie este prefațată de diverse evenimente dedicate în primul rând eroilor căzuți pe câmpurile de luptă și veteranilor de război. Unul dintre ele este Ștafeta Veteranilor Invictus.
Evenimentul, ajuns la ediția a XI-a, se desfășoară în perioada 4-25 octombrie 2024 și presupune purtarea a trei ștafete, pe trei trasee diferite, denumite după culorile Drapelului Național – albastru, galben, roșu.
Sâmbătă seară, Ștafeta Veteranilor a ajuns la sediul comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Brașov, fiind purtată în alergare de militari din cadrul brigăzii pe traseul galben, între Sinaia și Brașov.

„Vânătorii de munte au adus ștafeta în oraș păstrând vie tradiția care amintește an de an de sacrificiul veteranilor de război”, au anunțat reprezentanții Brigăzii 2 VM.
Duminică dimineață, voluntarii Invictus au plecat, în alergare sau pe bicicletă, spre Sfântu Gheorghe. După parcurgerea celor aproximativ 3.500 de kilometri, cele trei ștafete se vor reuni la Carei, ultima localitate eliberată de soldații români la 25 octombrie 1944.
În drumul lor către Carei, voluntarii se opresc la monumentele ridicate în cinstea eroilor care și-au dat viața pentru integritatea și suveranitatea țării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button