Stadion evacuat din cauza unei alerte de securitate
Aproximativ 2.500 de persoane au fost evacuate, joi după-amiază, de pe un stadion din Londra pe care se desfăşura un meci de crichet, după ce pe arenă a căzut o săgeată trasă cu un arc, incidentul fiind anchetat de Poliţia metropolitană londoneză, relatează site-ul agenţiei Reuters. Săgeata a fost trasă în timpul unui meci de crichet între echipele Surrey şi Middlesex, pe Stadionul Oval din Londra. Arbitrul a decis oprirea partidei de crichet după ce pe stadion a fost trasă o săgeată de arc cu lungimea de 30-40 de cm.
Poliţia a dispus evacuarea celor 2.500 de persoane de pe stadion şi investighează incidentul. Nici o persoană nu a fost rănită şi, deocamdată, incidentul nu este considerat act terorist.
„Potrivit datelor iniţiale, obiectul a fost tras din afara stadionului”, a transmis Scotland Yard.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.