Expres

„Șpriț și lăutari” în trenul regal

„Șpriț și lăutari” în trenul regal

O firmă de evenimente a obținut contractul pentru petrecerea organizată de 1 Decembrie în trenul regal. Pentru acțiunea denumită „Șpriț și lăutari” a pus în vânzare 80 de bilete a câte 500 de euro fiecare. În acești bani intră o călătorie cu trenul București – Sinaia și retur, o degustare de vinuri, mâncare și muzică lăutărească.

Casa Regală a României a spus că evenimentul „este aproape o blasfemie”, conform Radio France International.

Deputatul PNL Alexandru Muraru i-a cerut lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, să nu permită organizarea de petreceri lăutărești în trenul regal. El a considerat că inițiativa „este intolerabilă și trebuie stopată imediat”.

„Am primit cu multă îngrijorare informația potrivit căreia trenul regal care l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, urmează să găzduiască, cu girul Societății Feroviare de Turism SA, o petrecere cu «muzică lăutărească și brânzeturi fine», pentru un eveniment privat. Casa Regală și opinia publică dezaprobă vehement acest tip de manifestare în trenul în care patru generații ale Familiei Regale au trăit momente istorice. Îi solicit public ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să intervină urgent și să oprească iminenta ofensă adusă memoriei acestui simbol național al istoriei noastre. Organizarea de petreceri cu taraf și muzică lăutărească în trenul regal este inacceptabilă într-o societate românească care manifestă un deosebit respect pentru valorile promovate de Familia Regală. Garanțiile date de către organizatorii petrecerii lăutărești, tocmai în anul centenarului încoronării a celui care a comandat trenul, Rege Ferdinand I, nu au nici o valoare, având obligația morală să renunțe la acest demers și apoi să ceară scuze publice pentru tentativa de închiriere a istoriei pentru petreceri lăutărești”, a subliniat Alexandru Muraru pe Facebook.

Trenul regal a fost construit în 1928 de o companie italiană. În 1977 a fost înlocuit cu o garnitură făcută la Arad. 4 generații ale familiei regale au călătorit cu acest tren. Apoi, după 1948, a devenit tren prezidențial și a găzduit negocieri importante din istoria României.

„Șpriț și lăutari” în trenul regal


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Gogut
1 an în urmă

Mare scârba ca petrec oamenii in tren. Banu sa iasa,lasa mândria… Ce,la cotroceni nu au stat si stau tot felul de…pxxx

Raoke
1 an în urmă

Ce mama naibii de „casa regala” are Rumanistanul?
Cat de idiot sa fii sa folosesti acest termen???
CE FORMA DE ORGANIZARE STATALA EXISTA PE MELEAGURILE MIORITICE?

Back to top button