SPRE PARLAMENT: Guvernul a finalizat proiectul Legii pensiilor

Cabinetul Boc a avizat ieri proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, urmând ca documentul să fie transmis Parlamentului spre dezbatere prioritară. Legea ar urma să intre în vigoare începând cu ianuarie 2011.
Premierul Emil Boc a afirmat, la finalul ședinței de Guvern, că, în realizarea proiectului, inițiatorii au fost preocupați de îmbunătățirea sustenabilității financiare a sistemului de pensii, menținerea standardelor de viață ale pensionarilor în plată, trecerea graduală la indexarea cu rata inflației, stabilirea pensiei potrivit contribuțiilor plătite, reducerea pensionărilor anticipate, implementarea unor criterii mai stricte pentru pensia de invaliditate, simplificarea legislației referitoare la pensiile publice/integrarea regimurilor speciale, creșterea vârstelor de pensionare și promovarea tratamentului egal. Totodată, au fost avute în vedere soluțiile de aplicare a condițiilor referitoare la pensiile publice, propuse în acordurile de împrumut din anul 2009 cu Fondul Monetar Internațional, cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială.
Pensii achitate pe datorie
Premierul Emil Boc a explicat că, în cazul în care ar fi menținut actualul sistem, bugetul public de pensii ar trebui în continuare creditat, pentru ca drepturile celor retrași din activitate să poată fi plătite. Drept argument, primul-ministru a arătat că în 2009 bugetul de stat a împrumutat bugetul de pensii cu 1,5 miliarde de euro, iar în 2010, îl va credita cu 1,7 miliarde de euro. „Dacă vom menține actualul sistem legal cu privire la pensii, în câțiva ani buni de acum înainte va trebuie să împrumutăm cu miliarde de euro bugetul de pensii pentru ca pensiile să fie plătite și nu vom mai avea garanția că cei care acum sunt tineri când vor ajunge la vârsta pensionării vor mai putea primi vreo pensie de la stat”, a spus premierul Emil Boc.
Majorare doar cu rata inflației, din 2030
Legea stabilește valoarea punctului de pensie la 732,8 lei, urmând ca aceasta să fie majorată anual cu 100% din rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent.
Începând cu anul 2021, se vor adăuga 45% din creșterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent, potrivit proiectului de lege. Procentajul din creșterea reală a salariului mediu brut, luat în considerare la majorarea anuală a valorii punctului de pensie, se reduce gradual cu câte cinci procente în fiecare an.
În consecință, începând cu anul 2030, valoarea punctului de pensie se majorează anual doar cu 100% din rata inflației realizată pe anul precedent.
27.000 de pensii speciale reduse
Proiectul vizează și recalcularea pensiilor speciale, ținând cont de principiul contributivității. Boc a spus că dintre cei 5,8 milioane de pensionari, aproximativ 180.000 sunt beneficiari ai pensiilor speciale, calculate după alte principii decât cele din sistemul public.
„Cea mai mică pensie din România este de 350 de lei, iar cea mai mare este de 37.000 de lei. De peste 100 de ori mai mare. Acest sistem inechitabil nu mai poate continua”, a punctat Emil Boc. În termen de 5 luni pensiile speciale vor fi recalculate, dar cuantumul va fi redus însă doar în cazul a 15% dintre beneficiarii lor, adică circa 27.000 de persoane, susține primul-ministru. „Scăderile au loc acolo unde pensia a fost stabilită a fi 80% din veniturile pe care le-a avut o persoană în ultima lună de activitate la muncă. Și aici, a fost un regim discriminatoriu. Ai contribuit pentru o pensie de 20 de milioane de lei vechi, dar ai pus ca venit în ultima lună 100 de milioane de lei vechi și, în consecință, ai primit o pensie de 80 de milioane de lei vechi. Diferența aceea de 60 de milioane, de la 20 cât meritai la 80, cât primeai, se plătește în fiecare lună de către cetățenii români”, a conchis Boc. Economiile care se fac sunt undeva între 500 și 800 de milioane de euro din recalcularea acestor pensii speciale, a anunțat șeful Guvernului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





