Spitalul groazei din Brașov
Spitalul groazei din Brașov
Digi 24 a dedicat un episod al emisiunii „Pacient în România” Spitalului de Oncologie din Brașov.
Spitalul groazei din Brașov
Condițiile la Spitalul de Oncologie Brașov sunt sub orice critică. Și asta nu de ieri de azi. Pacienții, și așa măcinați de boală, intră cu spaimă în unitatea medicală. Garderoba de la subsol pare un buncăr, pereții de pe culoare sunt scorojiți, podelele – vechi – scârțâie ca în filmele de groază.
„Impactul e că vii cu frică… La ce boală am, sunt de jumătate de an pe-aici, fac tratament din 2 în 2 săptămâni. Dacă așa ministru avem, nu e în stare să facă un spital…”, a declarat un pacient pentru sursa citată.
Un altul a precizat: „Să renoveze, măcar să-l vopsească Ăsta arată a spital? Asta e, mergem înainte. Doar că numai înainte nu poți merge în astfel de condiții. Spitalul e o văgăună”.
„Sunt mulți pacienți care vin și când ajung, zic: nu pot să stau aici. Și așa sunt deprimați și supărați. Pacienții care sunt mai bine financiar merg din start la sistem privat. Cei care n-au bani vin aici. De 11 ani suntem aici, am fost mutați dintr-o clădire monument istoric. Am încercat să facem frumos, să ne fie drag. Nu putem schimba clădirea, scările”, a comentat și un medic.
Spitalul groazei din Brașov
Dr. Florin Orțan, directorul medical al Spitalului Județean Brașov, a relatat la Digi pe marginea acestui subiect: „Este o clădire foarte veche și este o clădire în care Spitalul Clinic Județean Brașov este tolerat. Nu este în proprietatea noastră, nu este în proprietatea Consiliului Județean, nu putem atrage fonduri europene, pentru că noi nu suntem proprietarii, nici măcar pentru reabilitare termică. Noi am investit foarte mulți bani în igienizare. Secția de Oncologie din Brașov ar urma să fie mutată într-o clădire nouă până la finalul anului”.
În fața Spitalului de Oncologie se află clădirea unde trebuie să se mute Secția de Pneumoftiziologie de la Stejeriș. Renovările durează, în ciuda promisiunilor autorităților. O parte a clădirii, cea din față, a fost zugrăvită. Prin spate, însă, cade tencuiala, prin crăpăturile de la geamuri e un curent crunt. Așa stând lucrurile, „transferul” trenează.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Salutari tov. CRIMINALE Benea,care a avut grija sa se razbune cinic pe mine,fiindca i-am atras atentia ca subalternii si ambulantierii intra pe culoar la Hemato (!) cu noroiul si kkt-ul de matza pe talpi,fara a-si lua botosi de plastic in… Citeşte mai mult »