Expres

Spectacole folclorice cu intrare liberă

Spectacole folclorice cu intrare liberă

Tineri interpreţi de muzică populară din întreaga ţară cu vârste cuprinse între 16 – 25 de ani concurează la Braşov pentru premiile oferite în cadrul Festivalului Concurs Naţional de Muzică Populară pentru Tineri Interpreţi „Flori în Ţara Bârsei”. Evenimentul ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, se desfăşoară în perioada 30 – 31 octombrie, la Centrul Cultural Reduta.
Juriul format din Oana Gabriela Petrica, vicepreşedinte Asociaţia Centrelor Culturale, Robert Laszslo, manager CJPCCT Satu Mare, şi Cornelia Radocea, solist vocal, a avut o misiune dificilă, deoarece s-au înscris tineri din judeţele Botoşani, Mureş, Suceava, Olt, Braşov, Neamţ, Teleorman, Iaşi, dar şi din Alba, Bacău, Sibiu, Sălaj, Vaslui, Mehedinţi, Ilfov.
Pe scenă vor urca 16 tineri interpreţi, câştigători ai festivalurilor concurs de muzică populară din ţară şi din străinătate, şi ei vor interpreta o doină, o baladă sau un cântec doinit (fără acompaniament) şi o piesă cu acompaniament, multe dintre acestea fiind culese de la rapsozi populari.
Astăzi, de la ora 18.00, are loc spectacolul-concurs în cadrul căruia vor evolua pe scenă tinerii interpreţi acompaniaţi de orchestra Plaiuri Transilvane, dirijor Iosif Ioan Liviu, urmat de recitalurile susţinute de laureatul festivalului 2023, Nicuşor Alex Golfin, de Nicolae Datcu, Ciprian Roman şi de îndrăgita interpretă de muzică populară Mariana Anghel.
În cea de-a doua zi, 31 octombrie, tot de la ora 18.00, are loc Gala Laureaţilor. Seara se va încheia cu recitalurile interpreţilor George Muraru, Anuţa Săgneanca şi Ionuţ Fulea. Din programul festivalului nu vor lipsi momentele susţinute de Ansamblul folcloric Poieniţa.
Intrarea este liberă. Festivalul va fi înregistrat de Favorit TV şi va fi difuzat ulterior.
Proiectul este cofinanţat de Primăria Braşov. Valoarea totală a acestui proiect este de 192.771 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button