Expres

Soția unui fost internațional român va avea emisiune la TV

Soția unui fost internațional român va avea emisiune la TV

Andreea Ogăraru, soţia fostului fotbalist George Ogăraru, cu care are 6 copii, va avea emisiune de parenting la Metropola TV. Emisiunea se numeşte Ai Parenting şi se va difuza în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 17.00. Conform Paginademedia.ro, Andreea Ogăraru, expert în parenting şi coach, va prezenta alături de Răzvan Vasile, mentor, life coach pentru copii şi adolescenţi, şi fondatorul MBAKids şi ParentX, anunţă televiziunea.

Ai Parenting este locul unde găseşti sprijin real şi soluţii aplicabile în viaţa de zi cu zi! Prin intermediul subiectelor pe care le vom aborda în fiecare ediţie de sâmbătă şi duminică, ne dorim să îţi oferim soluţii şi răspunsuri la toate provocările pe care le întâmpini în relaţia cu cei mici ai tăi. De asemenea, ne dorim ca şi cei care nu au încă un copil să afle informaţii pe care, atunci când va veni momentul, să le folosească în creşterea şi educaţia celor mici“, a spus Răzvan Vasile, potrivit sursei citate.

Ai Parenting” a venit pentru mine într-un mod cu totul deosebit şi mi-a adus multă bucurie confirmându-mi totodată că, din fericire, nu putem controla totul, lăsând astfel loc de mişcare zonei numită “minune”. Această emisiune înseamnă oportunitatea extraordinară de a împărtăşi din tot ceea ce am acumulat de-a lungul anilor în viaţa personală, profesională şi de studiu. Suntem siguri că emisiunea poate fi un plus de valoare în viaţa familiilor ce ne urmăresc, întrucât le vom livra informaţii consistente bazate pe exemple concrete şi pe cercetări în domeniu. În mod cert vom fi sinceri, autentici şi atenţi la nevoile părinţilor ce ne urmăresc cu drag! Suntem împreună pentru a ne ajuta unii pe alţii şi asta va face ca totul să fie bine!”, a completat Andreea Ogăraru.

Fostul fotbalist George Ogăraru a jucat la echipe de club precum FCSB și Ajax Amsterdam, iar la naționala României are 11 selecții.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button