Soluția unui extremist olandez pentru combaterea „terorismului sexual”
Liderul formațiunii olandeze de extremă-dreapta, Partidul pentru Libertate (PVV), Geert Wilders, a cerut ca migranții musulmani de sex masculin să fie închiși în taberele de refugiați. În acest mod, a argumentat el, pot fi prevenite „agresiunile sexuale comise de bombele islamice cu testosteron”.
Politicianul naționalist olandez a mai spus că migranții musulmani au adus „terorismul sexual” în Europa și a cerut din nou închiderea frontierelor blocului comunitar: „Dar atât timp cât acest lucru nu se întâmplă (închiderea frontierelor), atât timp cât femeile noastre sunt în pericol în fața acestor bombe islamice cu testosteron, propun să închidem toți refugiații de sex masculin în centrele pentru solicitanții de azil”, a se arată într-un mesaj video al lui Geert Wilders, preluat de Agerpres.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.