Expres

Șoferii brașoveni se plâng că nu simt… deszăpezirea: „E jale” / Pe de altă parte: „Mai curățați mașinile alea înainte să plecați cu ele…”

În ciuda acțiunilor de deszăpezire anunțate de autoritățile locale și de drumari, se circulă cu carosabilul acoperit de zăpadă în unele zone din Brașov (municipiu și județ), după cum atenționează participanți la trafic. Inclusiv pe Ocolitoarea Brașovului este strat de zăpadă, după cum se vede în imaginea alăturată. Ninsoarea aproape neîncetată îngreunează acțiunea celor de la deszăpezire.

„Triaj jale, nimic nu e curatat, coloana de la Oneves pana dupa sensul griratoriu de la RAT”, „Tarlungeni – Sacele .07:28 conduceti prudent!”, „Harmanului e jale!!”, „Trist este că Primăria anunță cu surle și trâmbițe ce treabă bună face curatand străzile cu zeci de mașini de la ora 4, asta in timp ce orașul e paralizat. Pe majoritatea străzilor principale nici țipenie de utilaj”, „Zona Tractorul nu a vazut masini de dezapezire. Ioan Popasu, Argintului, Stefan Baciu, etc…se circula groaznic”, „Drum necurățat și pe Calea Feldioarei, pe sensul spre oraș. Se circulă greu”, „La intrare in Brasov este coada din Triaj pana la sensul giratoriu de la pod” – sunt câteva dintre comentariile lăsate de șoferi pe grupul INFO TRAFIC jud. BRASOV.

În aceste condiții, conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă și cu atenție sporită, obligatoriu având cauciucuri de iarnă și mașina curățată de zăpadă, pentru a nu-i pune în pericol pe ceilalți din trafic!

„S-a dezlănțuit «iadul alb» (n.r. referire la cei care se plâng de zăpadă). Tot orașul necurățat, gheață sub zăpadă… măi, dar sunteți unii care vă credeți pe schiuri pe pârtie, planați de parcă aveți ceva concurs, apoi vă mirați că vă puneți de-a latul în giratorii… Mai curățați mașinile alea înainte să plecați cu ele și conduceti responsabil!”, a transmis și administratorul grupului INFO TRAFIC jud. BRASOV.

IPJ Brașov: Nu avem drumuri închise, în județ

„La acest moment, în județul Brașov, traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă pe anumite sectoare de drum, ca urmare a precipitațiilor sub formă de ninsoare, căzute în ultimele ore, fără ca vreun drum public să fie închis ca urmare a condițiilor meteo. În acest interval de timp nu au fost înregistrate pe drumurile publice din județul Brașov accidente rutiere, care să aibă ca urmări victime omenești.

Polițiștii rutieri sunt angrenați în activități de verificare și control al traficului pentru prevenirea accidentelor grave sau blocarea circulației ca urmare a unor autovehicule neechipate corespunzător sezonului de iarnă.

Pentru siguranța celor aflați în trafic, Poliția Brașov recomandă:

  • porniți la drum doar dacă aveți echipat vehiculul cu anvelope corespunzătoare de iarnă;
  • în timpul mersului păstrați o distanță de siguranță mai mare față de vehiculul din față;
  • circulați cu o viteză adaptată sectorului de drum și condițiilor meteo;
  • când efectuați manevre de schimbare a direcției de mers, nu bruscați comenzile și evitați frânările violente”, a transmis IPJ Brașov.

INFOTRAFIC

În altă ordine de idei, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că se circulă în condiții de iarnă, cu precipitații sub formă de ninsoare, cu depuneri de zăpadă pe carosabil, în cele 6 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv: Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (inclusiv municipiul București) și Teleorman. S-a acționat pe timpul nopții pe raza tuturor județelor aflate sub atenționarea meteo atât cu utilaje, cât și cu material antiderapant, nefiind înregistrate evenimente rutiere care să genereze restricții de trafic.

De asemenea, în celelalte județe ale țării circulația rutieră se desfășoară în general pe un carosabil umed, acoperit pe alocuri cu zăpadă, cu precipitații sub formă de ninsoare și se acționează cu utilaje și material antiderapant. Este semnalată ninsoare inclusiv pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A10 Sebeș-Turda.

Recomandările celor de la Infotrafic:

– înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă;

-reduceți semnificativ viteza, evitând bruscarea comenzilor autovehiculului atunci când sunt precipitații, iar carosabilul este umed sau acoperit de zăpadă, gheață sau polei;

– curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare; 

– în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere. Conduceți în mod responsabil, cu multă atenție!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 luna în urmă

Asta e zăpadă??? Atunci ce te faci când stratul e de la 30 de centimetri în sus!?

Român
1 luna în urmă

Pe la ora 7 dimineața intr adevăr stăteau f prost cu deszăpezirea.Doar după ora 8 s a simțit o diferență. Totuși,sunt niște contracte pe bani foarte multi…..pentru câteva zile de zăpadă pe sezon.Profitul este imens.

Ultima modificare a 1 luna în urmă de către Român
Florin
1 luna în urmă

Servicii mizerabile, platite regeste de gasca deblocatoare infractional-organizata. Probabil i-au facut curatenie doar lu’butuza si analfabetului din fruntea primariei (pe persoane fizice si pe banii nostri, asa cum sunt acesti infractori obisnuiti), ca pe strazile orasului e jale.

Român
Răspunde la  Florin
1 luna în urmă

Câți bani au băgat în buzunar firmele de casă abonate la contracte……

Back to top button