Smiley, la Brașov, în ipostază inedită
Smiley, la Brașov, în ipostază inedită
Andrei Tiberiu Maria, cu numele de scenă Smiley, ambasadorul național pentru UNICEF, a vizitat marți câteva dintre obiectivele realizate în parteneriat de municipalitatea brașoveană și organizația internațională pe care o reprezintă.
„Smiley, ambasador UNICEF, este la Brașov pentru a vizita proiectele pe care Brașovul le are împreună și cu sprijinul UNICEF: Grădinița numărul 9, Centrul Comunitar Integrat, deschis în cadrul Direcției de Asistență Socială, un loc unde copiii cu dizabilități, copii care provin din medii defavorizate, vin și fac activități la acest centru – vorbim despre logopedie, recuperare, kinetoterapie sau deprinderea abilităților de viață sau chiar și activități distractive, cum ar fi învățarea unui nou dans. Toate acestea se întâmplă aici, la Direcția de Asistență Socială, cu sprijinul UNICEF. (…) Ne bucurăm că avem la Brașov acest parteneriat cu UNICEF, care ne ajută să luăm deciziile și să implementăm proiectele care să îi facă pe copiii din Brașov să își atingă potențialul maxim în orașul nostru“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Echipa UNICEF a vizitat și noul Centru Comunitar pentru Refugiați, pe care Primăria Brașov l-a deschis împreună și cu sprijinul lor și cu al UNHCR, și a avut o întâlnire și cu Consiliul Local al Copiilor, organul consultativ al orașului, format în întregime din copii.
Întâmpinat cu cântec de seniorii de la DAS
La Centrul Comunitar Integrat, Smiley a fost așteptat de copii și părinți care beneficiază direct de serviciile Centrului, dar și de o parte din seniorii beneficiari de servicii DAS, care au ținut să îi prezinte un scurt program artistic. Smiley s-a întâlnit și cu personalul centrului și a aflat despre dificultățile, dar și despre satisfacțiile pe care profesioniștii centrului le au în asigurarea serviciilor către beneficiari, aceștia fiind copii cu nevoi speciale.
„Îmi place ce se întâmplă, îmi place că inițiativa UNICEF e dublată de suportul autorităților locale, contează că se întâmplă lucruri pentru comunitatea de aici din Brașov, contează că sunt o grămadă de copii care beneficiază de ajutor, îmi place planul de incluziune pe care UNICEF l-a dezvoltat împreună cu autoritățile locale. Și când văd că sunt progrese în educație și în asistența socială, nu am decât să mă bucur și să aplaud aceste acțiuni și să încurajez și alte orașe să facă același lucru. Concluzia mea personală este că se fac pași prea mici în direcția asta și că planul acesta de incluziune ar trebui să fie la nivel național și nu numai pentru educație și pentru asistență socială. Ar trebui să fie pentru oameni în general, și ar trebui să plece de sus. Cred că ar trebui ca pașii ăștia mici să devine din ce în ce mai mari și să realizăm că doar prin educație avem un viitor“, a declarat Smiley, ambasador UNICEF România.
Centrul Comunitar Integrat din Brașov
Centrul Comunitar Integrat din Brașov face parte din proiectul „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România”, implementat de UNICEF începând cu 2021 și adresat copiilor cu nevoi speciale.
„Suntem parteneri alături de UNICEF în acest proiect, prin intermediul căruia s-a dorit înființarea a cinci centre comunitare la nivel național. Brașovul este unul dintre ele. Proiectul a început în anul 2021, în luna iulie, și până în acest moment de serviciile noastre au beneficiat peste 2.000 de copii. În acest moment, în cadrul centrului din acest sediu oferim servicii de specialitate pentru 100 de copii pe lună. Finanțarea pe care o avem se finalizează la sfârșitul acestui an, respectiv în 31 decembrie, după care urmează 5 ani de sustenabilitate, respectiv plată din bugetul local al municipiului Brașov“, a declarat Mariana Topoliceanu, directorul Direcției de Asistență Socială Brașov, în sediul căreia funcționează și acest centru.
Centrele Comunitare Integrate aduc laolaltă servicii de bază oferite de echipa comunitară – asistentul social, asistentul medical comunitar și consilierul școlar- și servicii specializate, oferite de profesioniști din diferite domenii, în funcție de nevoile comunităților: medic, logoped, psiholog, kinetoterapeut.
Proiectul, la nivel național, beneficiază de un grant în valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Program dens
Pe lângă Grădinița nr 9 Brașov și Centrul Comunitar Integrat Brașov, Smiley a vizitat și noul Hub de servicii pentru refugiații din Ucraina „Katya“, aflat pe strada B.P Hașdeu nr 13. Hub-ul oferă servicii educaționale pentru copii, suport în găsirea unui loc de muncă, asistență pentru sănătatea mintală și suport psiho-social (MHPSS) și asigură facilitatori pentru traduceri la accesarea serviciilor medicale de către refugiații din Ucraina. În continuare, Smiley a vizitat Filiala pentru copii si tineret a Bibliotecii Judeţene și a avut o întâlnire cu copiii din Consiliul Local al Copiilor din Braşov, un proiect desfășurat de asemenea în parteneriat de Primăria Brașov și UNICEF.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Ce “smile” e roscata…