Slujbe pentru copiii bolnavi și pentru bătrâni, la Brașov
Slujbe pentru copiii bolnavi și pentru bătrâni, la Brașov
Așa cum am anunțat deja, în bisericile ortodoxe din Brașov se oficiază, duminica în special, în acest Post al Patimilor, slujbe de obște (de către cel puţin șapte preoţi) ale Sf. Maslu. După slujbă, predica este susținută de unul dintre preoții invitați, de obicei.
Prin excepție față de programul obișnuit, astăzi, de la ora 17.00, va fi Sf. Maslu de obște la bisericuța cu hramul Sf. Stelian din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru Copii.
Vineri, taina Sf. Maslu va fi oficiată la Căminul de Vârstnici din Noua, de la ora 11.00.
De asemenea, tot vineri, de la ora 17.00, programată slujba de maslu la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Valea Cetății, acolo unde ctitorul și primul paroh a fost pr. Corneliu Gârbacea, care a inițiat la Brașov această tradiție în Postul Mare și nu numai, în urmă cu mai bine de 25 de ani.
Taina Sfântului Maslu, una dintre cele șapte sfinte taine, se săvârșește în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea credincioșilor de bolile trupești și pentru iertarea păcatelor, între acetsea considerându-se a fi o legătură. La ortodocși, Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post. Pe principiul că administrarea unui medicament este mai eficientă atunci când organismul este curățat, dezintoxicat. Mai ales în Postul Mare. Slujba este oficiată cu trei, dar cele de obște sunt cu cinci, șapte sau chiar mai mulți preoți. La slujbă participă credincioșii bolnavi și rudele lor, dar și orice creștin dornic să-și ușureze sufletul. Slujba se încheie cu miruirea (ungerea cu ulei sfinţit în timpul slujbei).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Si cu ce-i ajuta?