Expres

Sistemul informatic din Sănătate e „în comă”. Din nou, de aproape o săptămână, dar CNAS acum recunoaște

 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat astăzi că Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este indisponibilă. Anunţul Casei vine după ce medicii de familie s-au plâns că, din nou, nu pot folosi cardurile pacienților pentru a valida serviciile acordate. O problemă cu care se confruntă frecvent, dar pe care CNAS nu o recunoaște. PIAS nu mai funcţionează, de fapt, din 5 iulie (adică de şase zile), iar termenul de remediere nu este cunoscut.

Medicii de familie se plâng că avariile sistemului au loc zilnic și cer autorităților să ia măsuri. În această dimineață, măcar CNAS a recunoscut că sistemul nu funcționează. Sistemul informatic din Sănătate s-a prăbuşit, de data asta lucrurile fiind foarte grave, având în vedere că PIAS nu mai funcţionează, după cum recunoaşte chiar Casa, din 5 iulie 2019. Problemele au început să apară încă din 24 iunie 2019, când sistemul a dat numeroase erori şi s-a blocat de zeci de ori. Încercările tehnicienilor de a remedia problema nu au avut succes, aşa că s-a decis ca serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale să fie acordate/eliberate off-line în perioada 5 iulie 2019 şi până la remedierea PIAS. Deocamdată nu se ştie ce a cauzat problemele sistemului, dar există două teorii: o eroare de soft sau un atac informatic.

Un sistem scump care funcționează puțin și prost

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) cuprinde sistemul cardului electronic de asigurări de sănătate (CEAS), Sistemul Informatic al Prescripției Electronice (SIPE), Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

„Urmare a unor probleme tehnice, care au condus la întreruperi în funcționarea Platformei Informatice a Asigurarilor de Sanatate (PIAS), serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilității PIAS. Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate sunt aplicabile dispozițiile art. 207-210 din H.G. 140/2018 și ale art. 39 – 42 din H.G. 155/2017: serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 05 iulie 2019 și până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activității lunii iulie 2019; serviciile de îngrijiri la domiciliu/paliative la domiciliu acordate off-line în perioada 24 iunie 2019 și până la remedierea PIAS,  vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activității lunii iunie/iulie 2019, după caz; raportarea lunară a serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate/eliberate în luna iunie 2019, se va efectua în cursul lunii iulie 2019, după remedierea PIAS. În acest sens, pentru perioada/perioadele în care au fost constatate întreruperi în funcționarea PIAS, președintele CNAS va emite Ordin, conform prevederilor legale mai sus menționate, care se publică pe pagina de web a CNAS”, se arată în comunicatul instituției.
Sistemul informatic a costat 100 de milioane de euro, fără a pune la socoteală cheltuielile de mentenanță, motiv pentru care ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat zilele trecute că nu va renunța la el.

Medicii riscă să plătească din buzunar, pacienții sunt puși pe drumuri

Cei mai afectaţi de această avarie a sistemului informatic sunt pacienţii şi medicii de familie. Medicii spun că sistemul oricum mergea destul de prost, dar că oprirea lui le dă foarte mult de muncă. Practic, îi îngroapă în hârtii. „Funcţionarea off-line presupune să facem o groază de hârtii ulterior. În loc să fim medici am ajuns să fim conţopişti. Este absolut nefiresc ceea ce se întâmplă”, spune un medic de familie. Un alt aspect este acela că medicii de familie riscă să li se impute bani lucrând off-line. „Când lucrăm off-line nu putem verifica calitatea de asigurat al pacienţilor. Medicii fie aleg să trimită pacienţii acasă şi sunt reprogramaţi, ceea ce nu este de dorit, pentru că astfel ar exista problema în asigurarea medicaţiei bolnavilor cronici şi asigurarea tratamentelor bătrânilor şi a copiilor în situaţii acute de boală, fie lucrează în sistem off-line cu riscul de a ni se imputa ulterior sumele aferente medicaţiei prescrise”, a declarat alt medic de familie.

Oprirea sistemului complică foarte mult şi activitatea din policlinici, din spitale şi de la farmacii. „Au venit pacienți cu rețete prost tipărite, s-o fi terminat tușul în imprimanta medicului, și în acest caz nu putem nici măcar prin scanarea codului să vedem rețeta în off-line și să putem elibera medicamentele, așa că bolnavii sunt puși pe drumuri”, ne-a explicat o farmacistă.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare