Expres

Sindicaliştii din Administraţia Penitenciarelor ameninţă cu proteste, după o nouă tăiere de buget

 

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor ameninţă cu noi proteste, după ce Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că Guvernul intenţionează să taie bugetul penitenciarelor cu 57 de milioane de lei, la viitoare rectificare bugetară, în condiţiile în care în acest an fondurile alocate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor fuseseră deja reduse cu 127 de milioane de lei faţă de anul 2016.

Sindicaliştii susţin că prin acţiunile sale, Guvernul demonstrează că nu vrea să scoată sistemul penitenciar din criză, blocând investiţiile şi crescând deficitul de personal.

„În aceasta situaţie, este evident faptul că nu pot fi asigurate resursele necesare pentru crearea a 10.895 de noi locuri de cazare şi modernizarea altor 1.651 de locuri de cazare din penitenciare şi nici pentru angajarea a 5.847 de ofiţeri şi agenţi de penitenciare, aşa cum Guvernul României s-a angajat prin memorandum în data de 27 aprilie 2016, pentru a respecta condiţiile impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)”, susţine Federaţia Sindicatelor din Admninistraţia Penitenciarelor.

„Însuşi ministrul justiţiei, domnul Tudorel Toader, se dovedeşte a fi neinteresat de rezolvarea problemelor din penitenciare, în ciuda faptului că organizaţiile sindicale din penitenciare i-au semnalat în repetate rânduri situaţia extrem de dificilă”, scrie în comunicatul FSANP.

Întregul comunicat poate fi găsit AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button