Expres

Simularea Evaluării Naţionale cu două premiere. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii

 

Subiectele complete şi baremul de rezolvare şi de notare le veţi găsi pe myTEX.ro după ora 15.00.

EN 2019. Subiectul la Limba şi literatura română – clasa a VIII-a

EN 2019. Baremul la clasa a VIII-a. Răspunsurile corecte şi cum se punctează        

EN 2019. Elevii de-a VII-a au scăpat mai uşor la Limba şi literatura română

EN 2019. Baremul de evaluare şi notare la clasa a VII-a

Articole asemănătoare

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au anunţat că la simularea Evaluării Naţionale au dat foaia goală în semn de protest şi i-au îndemnat şi pe colegi să facă la fel, deoarece consideră că probele nu le vor evalua competenţele, ci doar cunoştinţele, subliniind totodată că refuză să fie cobai pentru Ministerul Educaţiei.

„Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, doreşte să aducă în atenţia publică (mai ales vouă, elevilor pe care îi reprezentăm) o problemă care este cunoscută tuturor: metodele de evaluare din sistemul nostru de învăţământ nu se pliază pe nevoile şi interesele actuale. De aceea, dar şi pentru a responsabiliza toţi decidenţii care până acum nu ne-au luat în serios, invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naţionale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generaţiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generaţie de sacrificiu, o generaţie de cobai ai Ministerului Educaţiei Naţionale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtaşi la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentaţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Potrivit sursei citate, elevii care se aliniază aceste forme de protest vor da foaia goală la simulare, deoarece probele nu evaluează competenţele elevului, ci doar cunoştinţele; nu vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar de a reproduce informaţiile dictate la clasă. „Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experienţele noastre de învăţare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în faţa tuturor acestor nedreptăţi, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greşit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest faţă de învăţământul românesc. (…) Dăm foaia goală pentru că suntem conştienţi că ministerul ne vrea nişte cobai, nişte procente dintr-o diagramă şi nimic mai mult. Nu vrem evaluări mai uşoare, vrem evaluări reale”, se mai arată în comunicat.

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11-13 martie 2019, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a. Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019.

Reacţia Ministerului Educaţiei Naţionale

Ministerul Educaţiei a răspuns Consiliului Elevilor, după ce a anunţat că tinerii vor da foaia goală la simularea evaluării naţionale, şi precizează că proiectul de organizare a probelor a fost dezbătut la Comisia de Dialog Social de elevi, părinţi şi profesori, majoritatea susţinând demersul. „Simulările examenelor naţionale au scopul de a familiariza elevii cu rigorile testelor pe care le vor susţine la finalul ciclului gimnazial/liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în cadrul examenelor naţionale. Proiectul de ordin de ministru prin care a fost aprobată organizarea simulării Evaluării Naţionale şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2018-2019, a fost dezbătut în cadrul Comisiei de Dialog Social din care fac parte reprezentanţii elevilor, părinţilor, profesorilor şi ai altor parteneri sociali, majoritatea susţinând acest demers care vine în sprijinul elevilor”, se arată într-o precizare a Ministerului Educaţiei.

În anul 2018, la Evaluarea Naţională din 150.603 candidaţi înscrişi, 55.080 elevi nu au obţinut nota 5 la proba de Matematică, iar 31.440 de elevi au luat note sub 5 la proba de Limba şi Literatura Română, mai arată sursa citată.

Texte la prima vedere şi compuneri

Subiectele la Limba şi literatura română sunt structurate în două mari părţi. La clasa a VIII-a, primul subiect le cere copiilor de la final de gimnaziu să răspundă la mai multe cerințe pe baza unui fragment la prima vedere din poezia „Stai și-asculți sub ramuri…” de Ștefan Octavian Iosif şi să elaboreze o compunere prin care să argumenteze apartenenţa la genul liric. La subiectul al II-lea, elevii de clasa a VIII-a au primit un alt text la prima vedere, de data aceasta unul jurnalistic despre înfiinţarea Grădinii Botanice din Bucureşti, pe baza căruia au fost formulate cerinţe privind înţelegerea textului şi au avut de realizat o compunere (naraţiune) despre o întâmplare la muzeu. 

La clasa a VII-a, primul subiect le cere elevilor să răspundă la mai multe cerințe pe baza unui fragment la prima vedere dintr-un text narativ (basm), să facă un rezumat dintr-un basm popular. La subiectul al II-lea, textul la prima vedere este tot unul jurnalistic, despre spiriduşi şi zâne, asupra căruia au fost aplicate mai multe cerinţe, iar elevii au avut de realizat o compunere liberă despre o activitate extrașcolară. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare