SIMBOLISTICĂ: Mărțișorul, de la „funia anului” la spirala ADN

Mărțișorul rămâne o sărbătoare tradițională românească a primăverii, a prospețimii, a bucuriei și a victoriei binelui asupra răului, veche de peste 8.000 de ani.

Cele mai vechi dovezi ale acestei sărbători, din vremea geților, au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinți. Sărbătoarea Mărțișorului, cu cele două șnururi alb-roșu împletite, simbolizează renașterea vieții, reîntoarcerea la viață. Cercetători mai recenți au remarcat că mărțișorul este format din două șnururi împletite asemenea ADN-ului.
Mărțișorul era un obiect ritual, care a devenit în vremurile noastre obiect de podoabă purtat la gât sau în piept, golit de semnificația inițială. După unele informații etnografice, în vechime, șnurul se împletea din lână albă și neagră, fără să mai fie înnobilat cu monede sau, mai recent, cu obiecte artizanale. El reprezenta „funia anului” care împletea zilele celor două anotimpuri. Obiceiul originar era ca părinții să lege mărțișorul la mâna copiilor, în zorii zilei de 1 martie, pentru a-i ocroti și a le aduce sănătatea, belșugul, frumusețea, fără a fi privilegiul exclusiv al fetelor și femeilor.
Durata purtării mărțișorului varia în funcție de zona etnografică: până la Măcinici (9 martie), Armindeni (1 mai), Florii sau până la înfloritul pomilor fructiferi, a viței de vie, a măceșilor, a trandafirilor, existând obiceiul ca șnurul de mărțișor să fie agățat în crengile acestora.
Specialiștii în etnografie și etnologie românească susțin că numele oficial al lunii martie a dus, în ultimele decenii, la generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 Martie, Mărțișor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia sau chiar Dragobete.
Mărțișorul, însă, prin modul de confecționare, ține sigur de tradiția Babei Dochia. Toate tradițiile despre acest personaj întăresc ideea că românii au avut un an structurat pe eterna opoziție a contrariilor: lumină-întuneric, vară-iarnă, cald-frig, fertilitate-sterilitate, viață-moarte. În legendele Dochiei sunt amintite, aproape fără excepție, vara și iarna, reprezentate în mărțișor prin culoarea celor două șnururi.

Încep Zilele Babelor
Tot la 1 martie încep zilele Babelor cu ziua Dochiei, când biserica creștină o sărbătorește pe mucenița Eudochia (Evdochia) care, în grecește, înseamnă „binevoitoarea”. Eudochia, originară din Heliopolis, și-a petrecut tinerețea în desfrâu. A fost botezată creștinește de episcopul Teodot, s-a pocăit, iar pentru unele minuni și faptul că și-a împărțit averea la săraci a fost trecută printre sfinți. Dochia carpatică nu este însă un personaj creștin, ci unul păgân, care a preluat de la Eudochia numai numele și data de sărbătorire, 1 martie. La noi nu i se spunea sfântă sau muceniță, ci pur și simplu Dochia, o babă cloanță, urâtă, rea, care își punea nora la mari încercări, are un limbaj licențios. Considerând probabil, că ocupă un loc nemeritat în calendarul tradițional, poporul i-a pus în spate nu numai 9 sau 12 cojoace, ci și zilele friguroase de la începutul lunii martie, ca și necazurile oamenilor pentru prelungirea iernii.  Acesta este și motivul pentru care ne alegem una dintre aceste nouă zile drept „babă”, pentru a afla cum ne va merge în acel an (în vechime, anul începea pe 1 martie). Legendele Dochiei sunt specifice unui sat românesc cu economie pastorală.
Nelipsitele tensiuni și conflicte care domină relația noră-soacră în folclorul românesc sunt revalorizate cu ingeniozitate pentru redarea opoziției timp vechi-timp nou.
 legendelor, la sfârșitul lunii februarie, Baba Dochia își trimite nora la pădure să culeagă fragi. Tânăra nevastă primește ajutor de la un moș care o sfătuiește să meargă într-o vâlcea apropiată să culeagă fragi copți, și, când ajunge acasă, să-i ceară Dochiei brânză de capră. Văzând fragii copți, Dochia crede că a venit vara și poate deci să urce cu oile (caprele) la munte. Îmbracă totuși 9 cojoace, în unele variante 12, și pornește la drum. Dar, cum pleacă de acasă, începe o ploaie care nu încetează 9 zile și 9 nopți. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, Dochia se dezbracă unul câte unul, până rămâne în cămașă. În alte legende, Dochia dezbracă cojoacele din cauza unei călduri toride.
Lăsându-se un ger puternic, baba și caprele îngheață și se transformă în stană de piatră. Alte variante spun că Dochia își trimite nora la râu să spele lâna: lâna albă s-o facă neagră, iar lâna neagră s-o facă albă. Nevasta trece proba, practic imposibil de realizat, cu ajutorul unui moș. Ca să se convingă că a venit într-adevăr primăvara, Dochia o trimite în pădure ca să-i aducă fragi copți. Indiferent de variantă, Dochia moare înghețată lângă oile sau caprele sale, iar trupurile lor, transformate în stane de piatră, s-ar vedea în diferite locuri din Carpații Orientali și Meridionali: Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman, Izvorul Râului Doamnei, Semenic.