Expres

Silvio Berlusconi, internat la Terapie Intensivă / Diagnosticat cu leucemie

Update. Deși s-a scris că a fost internat la terapie intensivă din cauza unei pneumonii, Berlusconi s-ar confrunta cu complicații ale bolii sale, care i-ar fi slăbit serios corpul. A fost diagnosticat cu leucemie, scrie Reuters, citând o sursă apropiată acestuia.

Silvio Berlusconi, internat la Terapie Intensivă.

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a fost internat, miercuri, 5 aprilie, la Spitalul San Raffaele din Milano. El se află în prezent la Terapie Intensivă pentru probleme cardiovasculare și respiratorii, potrivit publicației italiane La Repubblica.
Situația fostului premier este stabilă în acest moment, conform presei din Italia. Decizia ca Berlusconi să fie internat a fost luată de medici după o serie de controale care au relevat ca acesta are dificultăți respiratorii.
Silvio Berlusconi își va petrece noaptea la spital şi, cel mai probabil, va rămâne internat câteva zile, relatează agenția ANSA. Va fi tratat pentru problemele cardiovasculare şi respiratorii.

Silvio Berlusconi, internat la Terapie Intensivă. Liderul Forza Italia, în vârstă de 86 de ani, a mai fost internat recent pentru investigații legate, probabil, de un episod de aritmie. El a fost externat pe 30 martie din același spital.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Nu va luati dupa presa din Italia. Doar latraul putinist barbughey stie diagnosticul corect. Daca il lasa Putin un pic din lesa, vine el si latra diagnosticul. Numai sa nu inceapa iar cu dozele ca deja ne doare capul. Parol!

Citeşte şi...
Close
Back to top button