Silvio Berlusconi a anunțat că va candida la europarlamentare
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, liderul partidului Forza Italia (centru-dreapta), a anunțat joi după-amiaza ca va candida în scrutinul europarlamentar programat în luna mai.
„La vârsta frumoasă pe care o am, am decis dintr-un sentiment de responsabilitate să merg în Europa, unde lipsește o perspectivă profundă asupra lumii. Cu cunoștințele mele, experiența mea și capacitatea mea de a convinge, cred că voi putea să joc un rol important și să conving cetățenii europeni că riscăm să ne îndepărtăm de valorile occidentale” și să fim „dominați de un imperiu chinez ale cărui convingeri și valori sunt opuse celor ale noastre“, a declarat Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, în Sardinia, la o reuniune a partidului său Forza Italia. Referindu-se la situația politică internă, Silvio Berlusconi a afirmat: „Este necesară schimbarea actualului Guvern, reprezentat, pe de o parte, de Mișcarea Cinci Stele, condusă de oameni fără nici o experiență și fără competență. Sunt precum stânga comunistă din ’94, doar că au aceste mari defecte”, a spus Berlusconi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.