Expres

Şi Patriahia susţine „continuarea luptei anticorupţie”

 

Patriarhia Română a emis, astăzi, un comunicat în care se poziționează net în favoarea luptei anticorupție și împotriva spiritului în care PSD-ALDE au conceput modificările în legislația Justiției: „Cei vinovați trebuie sancționați. Hoția și furtul degradează societatea”, se arată în mesajul intitulat „Îndemn la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială”.
„Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai. În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit”, scrie în comunicat.
Comunicatul Patriarhiei apare în contextul în care Biserica Ortodoxă Română a transmis în ultimele 24 de ore semnale ceva mai discrete că dezavuează demersurile PSD în chestiunea modificărilor legilor penale.

„În acest context social polarizat şi fracturat, în calitatea ei de «factor al păcii sociale» (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), Biserica îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială.
Rugăciunea este necesară, deoarece luminează raţiunea, pacifică patimile egoiste şi cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă.
Dialogul este necesar pentru a depăși conflictele între persoane, instituții şi orientări sociale divergente.
Coresponsabilitatea socială este necesară, deoarece transferul de responsabilitate totală asupra adversarului nu rezolvă problemele comune ale societății, care au nevoie de soluții concrete elaborate în comun.Prin urmare, Patriarhia Română cheamă pe toţi slujitorii Sfintelor Altare şi pe toţi credincioșii să săvârșească rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii morale şi spirituale a societății româneşti, dar şi să încurajeze dialogul şi coresponsabilitatea în societate”, se mai arată în comunicat.

Mesajul de astăzi al Patriarhiei și cele care l-au precedat constituie o premieră: Biserica Ortodoxă, care a tolerat mulți ani implicarea reprezentanților bisericii în campaniile electorale, în special în favoarea candidaților PSD, se pronunță pentru prima oară împotriva unei decizii guvernamentale. Astăzi, ÎPS Daniel a transmis: „Adesea există violență și tulburare și pentru că oamenii nu mai adună în sufletul lor pacea care vine de la #Dumnezeu și care pacifică patimile egoiste ca abuzul de putere și de profit material fără limite”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare