Expres

Şi la BRAŞOV sunt retrageri ale preşedinţilor de secţii de votare

 

Cu numai câteva zile înainte de Referendum se înregistrează retrageri masive ale preşedinţilor secţiilor de votare. Cei mai mulţi invocă probleme personale, fără a detalia, în afară de cele medicale, dar se pare că unii preşedinţi de secţii de votare refuză să participe la Referendum, nemulţumiţi de banii pe care îi vor primi. Pentru cele două zile de scrutin, una de pregătire a procesului electoral şi a patra de predare a buletinelor, un preşedinte primeşte aproape o mie de lei, bani din care se scade impozitul. S-a ajuns până acolo încât la Sibiu au renunţat jumătate dintre preşedinţi, în timp ce la Braşov 47 dintre aceştia au anunţat că nu se pot prezenta în cele două zile în secţiile de votare unde ar fi trebuit să se afle. 

La Braşov, din cei 449 de preşedinţi desemnaţi iniţial, am avut 47 de înlocuiri. Dintre acestea, 35 au fost cauzate de motive personale – în general, îmbolnăviri ale preşedinţilor sau probleme personale – iar în cazul a 12 preşedinţi am fost nevoiţi să-i înlocuim din cauza faptului că nu am putut lua legătura cu ei pe datele de contact pe care ni le-au furnizat în momentul în care s-au înscris în Corpul Experţilor Electorali”, a explicat Claudiu Petra, reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente Braşov. 

Preşedinţii sunt aleşi din lista actualizată a Corpului de experţi electorali transmisă de primării către Autoritatea Electorală Permanentă, iar cei menţionaţi în respectiva listă (persoane cu pregătire juridică sau având o altă pregătire profesională, dar care se bucură de un bun renume în localitate), odată desemnaţi, se pot retrage, dar până la constituirea secţiilor de votare. Ulterior, chiar şi în ziua votului, au nevoie de motive obiective, probate. 

Preşedinţii secţiilor de votare din municipiu şi împrejurimi au luat parte, marţi, la şedinţa de instruire, iar astăzi sunt programate alte două instruiri cu cei din zona Rupea şi Făgăraş.

Citiţi şi: 

BRAŞOV. Şase secţii de votare vor fi mutate

Referendumul RISCĂ să fie blocat la Sibiu!!! Motivul?!…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button