Expres

Și la BRAȘOV. Controale la raioanele cu produse „BIO”

 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat în cursul lunii martie, la nivel naţional, o tematică de control privind modul în care sunt respectate prevederile legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice.

Au fost verificați 267 operatori economici, la 97 dintre aceştia constantându-se abateri de la prevederile legale.

Comisarii ANPC au controlat peste 13 tone de produse alimentare ecologice aflate la comercializare, din care aproximativ 0,67 tone s-au dovedit a fi neconforme, potrivit unui comunicat remis de ANPC.

În urma verificărilor, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, respectiv 49 avertismente şi 59 amenzi, în valoare de 407.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare constând în:
– oprirea temporară de la comercializare a 171 de kg de produse alimentare ecologice, în valoare de peste 6.000 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
– oprirea definitivă de la comercializare a 118 kg produse alimentare ecologice, în valoare de aproximativ 1.500 lei, acestea fiind improprii consumului uman.

La Brașov s-au găsit nereguli privind etichetarea şi, implicit, informarea consumatorilor, potrivit ANPC. Mai multe informații – AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare