Expres

Și datorită Aeroportului: Brașovul, înfrățit cu Nürnberg

Și datorită Aeroportului: Brașovul, înfrățit oficial cu Nürnberg

După un parteneriat care durează de mai bine de 15 ani, Consiliul Local din Nürnberg a aprobat în 25 octombrie hotărârea de înfrățire dintre orașul german și Brașov.
Relația cu Nürnberg este una dintre cele mai strânse pe care le are orașul nostru, alături de cele cu Gyor (Ungaria), Linz (Austria), Musashino Japonia), Rishon LeZion (Israel), Tours (Franța) sau Tampere (Finlanda).
În ultimii ani colaborarea cu orașul din Bavaria a fost tot mai strânsă, atât prin schimburile culturale dintre cele două orașe, cât și prin întâlnirile pe care primarul Allen Coliban și reprezentanți ai primăriei și ai Consiliului Local le-au avut cu omologii lor din Nürnberg.
„Miercuri am primit o veste extraordinară din partea partenerilor noștri din Nürnberg. A fost aprobată, de Consiliul Local, înfrățirea între cele două orașe, o decizie care întărește și mai mult relația strânsă pe care Brașovul a avut-o cu orașul german de-a lungul anilor. Mă bucur că demersurile noastre din ultimii ani au dus la această decizie, mai ales când ne gândim că această înfrățire implică un oraș cu o comunitate românească foarte puternică, un oraș cu care colaborăm foarte strâns, cu care avem legături culturale, dar și economice, un oraș de la care învățăm foarte multe. Le mulțumesc domnului primar și domnilor consilieri locali pentru luarea acestei decizii, românilor din Nürnberg, o comunitate activă, care a reușit să strângă legăturile dintre cele două orașe și, nu în ultimul rând, prietenilor Brașovului de la Asociația Romanima e.V, care au menținut vie această colaborare de-a lungul timpului. Semnarea oficială a înfrățirii dintre cele două orașe va avea loc anul viitor, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente ale orașului nostru, Coborârea Junilor în Cetate, când domnul primar Marcus König va fi prezent la Brașov. Este o veste minunată și un pas important în consolidarea relațiilor noastre internaționale”, a precizat primarul Allen Coliban.

Relație veche, dezvoltată în ultimii ani

Începutul relației de colaborare dintre cele două orașe a fost încurajat și susținut de sașii proveniți din România, care trăiesc în Nürnberg. Cel mai probabil, așa cum istoricii o arată, colaborarea și influențele dintre cele două orașe pornesc cu sute de ani în urmă, mijlocitori fiind tot sașii, și pot fi observate chiar în stilul arhitectonic similar a două obiective emblematice din cele două orașe – Biserica Neagră din Brașov și Sf. Sebald din Nürnberg. Revenind în zilele noastre, colaborarea a prins contur printr-o scrisoare de intenție transmisă în anul 2006 și ulterior prin vizitele reciproce efectuate de reprezentanții celor două orașe.
În anul 2014, Consiliul Local Brașov a aprobat prin hotărâre înfrățirea municipiului Brașov cu orașul german Nürnberg.
De-a lungul anilor relația între cele două orașe s-a dezvoltat prin schimburile culturale, educaționale, economice și întâlnirile dintre oficialitățile dintre cele două orașe.
În ultimii ani, colaborarea dintre cele două orașe a fost tot mai strânsă. Primarul Allen Coliban a efectuat o vizită oficială la Nürnberg în perioada 30 iunie – 3 iulie 2022, la invitația primarului Marcus König. Cu acest prilej, pe lângă primirea oficială la Primăria Nürnberg, au fost programate întâlniri cu experți ai administrației locale în domenii ca: urbanism, orașe inteligente, IT, tineret, transporturi (întâlnire și cu directorul Aeroportului Nürnberg), educație (întâlniri cu coordonatorii învățământului dual). De asemenea, cei doi primari au luat parte la deschiderea oficială a Festivalului Românesc, care are loc anual la începutul lunii iulie.
La Târgul de Crăciun organizat în Brașov în perioada 30 noiembrie 2022 – ianuarie 2023, a fost oferită o căsuță partenerilor din Nürnberg. Brașovul a fost și el promovat de-a lungul timpului, în cadrul unor târguri și evenimente locale, în orașul german.
La Sărbătoarea Junilor, care a avut loc în 23 aprilie 2023, municipalitatea Nürnberg a fost reprezentată de consilierul local Werner Henning, care a fost alături de primarul Allen Coliban în momentul salutului adresat cetelor de juni.
În luna iunie 2023, primarul Allen Coliban a vizitat orașul Nürnberg, cu ocazia deschiderii Aeroportului Ghimbav-Brașov, având discuții cu reprezentanții orașului partener în vederea amplificării cooperării, odată cu existența unei modalități de transport rapid între cele două orașe.
La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2023, o delegație a municipiului Brașov a participat la Festivalul Românesc organizat în orașul german. Municipalitatea a fost reprezentată de către viceprimarul Flavia Boghiu și consilierul local Alexandra Crivineanu.
La Forumul Orașelor Verzi, ediția a III-a, consilierul local Werner Henning a fost delegat de primarul Nürnberg-ului să îl reprezinte la Conferința Internațională de Politici Publice de Mediu, care a avut loc în perioada 5-7 septembrie 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare