Expres

Și arhitectul Aeroportului BRAȘOV a fost decorat de președintele României

 

Pe lângă dr. Andreea Moldovan, brașoveancă prin adopție, decorată cu prilejul Zilei Naţionale a României, preşedintele României, Klaus Iohannis l-a decorat  și pe arhitectul braşovean Dorin Ștefan, stabilit în Capitală, Dorin Ştefan cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. „Cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată culturii, pentru talentul şi profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul activităţii lor, dobândind recunoaştere la nivel european, Președintele României a conferit:  Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului Marin Cazacu, violoncelist, manager al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, domnului Mihai Constantinescu, director al agenţiei „Artexim”, doamnei Doina Lemny, critic de artă, curator şi muzeograf, Musée National d’Art Moderne din Paris și domnului Dorin Ştefan, profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti”,  se arată într-un comunicat al Adrministrației Prezidențiale.
Dorin  Ștefan e unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai arhitecturii românești ,apreciat la nivel internaţional. Arhitectul braşovean a proiectat corpul nou al Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă” şi este autorul conceptului pentru terminalul aerogara Aeroportului Internaţional Braşov. Născut la Zărneşti şi crescut la Râşnov, a urmat  cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, iar în 1998 obține titlul de doctor în arhitectură la UAUIM Bucureşti, unde acum este profesor. Are în portofoliu numeroase proiecte importante și a primit mai multe premii naţionale şi internaţionale.

Citți aici detalii despre proiectul pe care l-a prezentat anul trecut;

BRAŞOV. Terminalul Aeroportului arată spectaculos! (VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare