Expres

Și-a uitat borseta plină cu bani într-un autobuz

Și-a uitat borseta plină cu bani într-un autobuz

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a solicitat vineri ajutorul Poliţiei după ce a uitat într-un autobuz din municipiul Piteşti o borsetă în care avea 6.500 de euro, 5.000 de lire sterline, 10.000 de lei şi peste circa 80 de grame de bijuterii din aur. Acesta nu a putut da poliţiştilor mai multe detalii cu privire la numărul de înmatriculare sau traseul autobuzului.

Poliţiştii au descoperit că borseta fusese găsită de un alt bărbat care, după ce a fost chemat la secţie, a predat bunurile găsite, relatează News.ro.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti s-au mobilizat exemplar şi au efectuat verificări, în vederea stabilirii mijlocului de transport şi a persoanei care şi-ar fi însuşit borseta în cauză, împrejurare în care, în jurul orei 18.00, una dintre persoanele invitate la sediul poliţiei, bărbat de 48 de ani, din Bascov, a predat poliţiştilor borseta în cauză, cu întreg conţinutul său. Bunurile au fost restituite persoanei vătămate”, informează sâmbătă oficialii Poliţiei judeţene Argeş.

Și-a uitat borseta plină cu bani într-un autobuz. Poliţiştii reamintesc că, potrivit legii, însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităţilor în termen de 10 zile, constituie infracţiune.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button