Expres

Sfântul Anton de Padova, sărbătorit și la Brașov

Sfântul Anton de Padova, sărbătorit și la Brașov

Sfântul Anton de Padova – Sărbătoarea Crinilor, în 13 iunie. Sărbătoarea Crinilor este celebrată de credincioșii catolici – inclusiv la Brașov – astăzi, când Biserica Catolică îl cinstește pe Sfântul Anton de Padova, unul dintre cei mai populari sfinți ai Bisericii, venerat nu numai de creștinii catolici, ci și de ortodocși, musulmani și de hinduși. Sf. Liturghie, binecuvântarea crinilor şi a copiilor vor avea loc de la ora 17.00 în biserica mănăstirii de pe strada Sf. Ioan.

Preoții susțin că Sf. Anton de Padova nu aparține numai Bisericii Romano–Catolice, așa cum în timpul vieții sale nu a aparținut numai unei anumite națiuni. Mormântul său se află în Italia, la Padova, unde se pare că și-a petrecut o bună parte din viață, însă de origine este portughez, născut la Lisabona, în anul 1195. Chiar și după moarte, trupul său aparține lumii întregi, căci la Padova (Italia) sunt puține din osemintele sale, fragmentele (moaștele) din trupul său aflându-se pe toate continentele lumii. După ce a trecut la cele sfinte și i s-a deschis sicriul în 1263, limba Sfântului Anton era neputrezită. Limba Sfântului se păstrează acum în Bazilica Sfântul Anton din Padova.
Aparținând Ordinului Franciscan, întemeiat de Sfântul Francisc de Assisi, Sfântul Anton a avut misiunea de a predica împotriva ereziilor din acel timp, fapt pentru care Dumnezeu l-a răsplătit, păstrându-i limba intactă, până în zilele noastre.

Sf. Anton, Sfântul minunilor

Sfântul Anton de Padova – Sărbătoarea Crinilor, în 13 iunie. Sfântul care s-a născut în capitala Portugaliei, la Lisabona, a fost numit „ajutorul săracilor și găsitorul lucrurilor pierdute sau furate” (asemenea Sf. Mucenic Mina, cinstit de ortodocşi pe 11 noiembrie şi de catolici pe 24 noiembrie). Sfântul Anton se sărbătorește în fiecare an pe 13 iunie. Rugăciunile către Sfântul Anton au o putere deosebită. În ziua sărbătoririi Sfântului Anton, Biserica sfințește crinii, simbolul purității.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button