Expres

Sf. M. Mc. Ecaterina, frumusețe, inteligență și credință neclintită

Sf. M. Mc. Ecaterina, frumusețe, inteligență și credință neclintită

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este cunoscută a fi protectoarea tinerilor, a iubitorilor de carte, a celor care doresc să se căsătorească și a femeilor ce doresc să devină mame. Este sărbătorită în calendarul ortodox în data de 25 noiembrie.

Potrivit pravila.ro, Sfânta Muceniţă Ecaterina a trăit în timpul împăratului roman Maximian, la începutul secolului al IV-lea, în vremuri de mare prigoană pentru creştini.
Ecaterina s-a născut în cetatea Alexandriei, într-o familie nobilă. Datorită frumuseţii şi înţelepciunii sale, însuşi împăratul Maximian îşi dorea să o aibă de soţie. Viețuind în Alexandria – centrul cunoașterii elenistice în Antichitate – și posesoare a unei frumuseți și inteligențe neobișnuite, Ecaterina a primit o educație deosebit de aleasă, studiind lucrările celor mai mari filozofi și dascăli ai antichității. Cunoștea foarte bine limba greacă și limba latină și avea cunoștințe temeinice de astronomie și de oratorie.
Tineri din cele mai bogate familii ale imperiului cereau mâna frumoasei Ecaterina, dar degeaba. Fata le-a spus părinților că nu se va căsători decât cu cineva care o va depăși în celebritate, bogăție, frumusețe și înțelepciune.
Mama Ecaterinei, creștină în ascuns, a trimis-o la propriul ei duhovnic – un sfânt părinte care se îndeletnicea cu rugăciunea în singurătate într-o peșteră, nu prea departe de oraș. După ce a ascultat-o pe Ecaterina, părintele i-a spus că el cunoaște un tânăr care o depășește în toate, adică „Frumusețea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creația se supune înțelepciunii lui, bogățiile lui sunt răspândite în întreaga lume – ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporește nespusa sa noblețe”. La despărțire, i-a înmânat Ecaterinei o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe și a sfătuit-o să se roage cu credință către Regina Raiului – Maica Cerescului Mire – pentru a o învrednici cu vederea Fiului Său.
După această întâlnire, Ecaterina are două viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe. Însă pentru că nu era creştină, nu reuşeşte să vadă faţa Mântuitorului. Ecaterina s-a întors la părinte adânc întristată. El a primit-o cu multă dragoste, a învățat-o credința creștină, descoperindu-i deşertăciunea cunoştinţelor și a îndemnat-o să-și păstreze puritatea și integritatea și să se roage neîncetat; apoi, asupra ei a săvârșit taina Sfântului Botez.
Ca urmare, în a doua vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruieşte un inel de logodnă, spunându-i: „Iată, astăzi te primesc pe tine, mireasă Mie nestricată şi veşnică, deci să păzeşti tocmeala aceastaă cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum alt mire pământesc”. Ecaterina rămâne uimită când vede în următoarea zi inelul de logodnă pe degetul său. Este momentul în care viaţa sa se schimbă radical.

Neclintită în credință

Deşi creştinii care refuzau să jertfească idolilor erau ucişi, Ecaterina, văzând chinurile la care erau supuşi cei care credeau în Hristos, merge la împăratul Maximian şi îi spune că închinarea la idoli este o deşertăciune. Este dusă în faţa unui consiliu de cincizeci de filosofi păgâni, care aveau datoria să o determine să se închine zeilor. Ecaterina condamnă cultul şi miturile păgâne, îi înfruntă în discuţii publice pe înţelepţii vremii şi reuşeşte să-i aducă la adevărata credinţă pe filosofii care o judecau. Sfânta Ecaterina i-a întărit cu semnul crucii, iar ei au acceptat cu curaj moartea pentru Hristos. fiind arși din porunca împăratului.
După mai multe tentative nereuşite de a o face pe Ecaterina să lepede credinţa în Hristos, cum ar fi amenințarea că va fi supusă chinurilor urmând a fi zdrobită de fiarele ascuţite a patru roţi (de aici şi reprezentarea în icoane a Sfintei Muceniţe Ecaterina ţinând în mână o roată), Maximian încearcă să o ademenească promițându-i bogății și faimă. Împărăteasa Augusta, cu un alai de militari, s-a dus s-o viziteze în închisoare şi a fost impresionată de tăria de spirit a Sfintei Ecaterina. Sfânta Mucenică a explicat învățăturile creștine celor veniţi, iar ei, crezând, au fost convertiți la creștinism. Pe 25 noiembrie 305, Ecaterina a fost decapitată. Potrivit Tradiţiei, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte.
Trupul ei a fost luat de către îngeri şi dus pe Muntele Sinai. În secolul IX sau X, printr-o descoperire minunată, venerabilul cap al Sfintei Mucenițe împreună cu mâna stângă au fost găsite și duse cu mult respect în biserica din Mănăstirea Sinai, zidită de împăratul Iustinian cel Mare în secolul IV. Tradiţia spune că în anul 337, sfânta împărăteasa Elena a construit un sanctuar în jurul locului în care s-a aflat rugul de foc ce ardea şi nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oară cu Moise. Din cauza atacurile permanente ale triburilor nomade vecine, împăratul Justinian a transformat sanctuarul într-o mănăstire-fortăreaţă, în secolul al Vl-lea.
Toţi cei care ajung să se închine moaştelor Sfintei Ecaterina din mănăstirea de pe Sinai primesc în dar un inel, în cinstea celui pe care Hristos l-a dăruit Sfintei Muceniţe.

Ocrotitoarea multor creștini

După vechile practici, Sfânta Ecaterina (împreună cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie) era sărbătorită în 24 noiembrie, în timp ce Sf. Sfințiți Mucenici Clement al Romei și Petru al Alexandriei erau sărbătoriți în 25. Datele de prăznuire ale acestor sfinți au fost schimbate la cererea Bisericii Mănăstirii Sinai, astfel încât hramul Sfintei Ecaterina, ocrotitoarea lor, să fie sărbătorit cu mai mult fast, împreună cu Odovania Intrării în Biserică a Maicii Domnului (care este tot astăzi, astfel cei care postesc având dezlegare la peşte). Totuși, unele biserici slave continuă să prăznuiască acești sfinți la datele inițiale.
Un fragment din Moaștele Sf. Ecaterina se găseşte și la biserica Sf. Ecaterina din București. Și la Mănăstirea „Sf. Nicolae” din Predeal se află părticele din moaştele Sf. Mucenițe Ecaterina.

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este ocrotitoarea tuturor celor care caută lumina cunoștinței și a adevărului, a teologilor, profesorilor, avocaților, procurorilor, medicilor, pentru că ea a fost părtașă la învățăturile acestor înțelepți și în timpul vieții. Ea este îndreptătoarea în credința și în căsnicie, rugătoarea neobosită a copiilor, fecioarelor și văduvelor, vindecătoarea celor bolnavi, izbăvitoarea celor în necazuri, apărătoarea bătrânilor. Ea este ocrotitoarea sărmanilor și a săracilor, pentru că ea a lăsat bogăția lumii și a îmbrățișat mucenicia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button