Sf. Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor și al oamenilor săraci

„Părintele monahilor”, care a trăit 85 de ani în pustiu, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, tămăduia bolnavii și-i vindeca pe cei demonizați.  Sf. Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor și al oamenilor săraci, care se roagă cu credință și-l cheamă în ajutor. Bisericile Apostolice îl sărbătoresc în 17 ianuarie. Sfântul Antonie este unul dintre cei mai populari asceți ai istoriei creștinismului și este socotit începătorul vieții monahale. S-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în jurul anului 251, dintr-o familie de creștini bogați. Învață în familie credința și are în prim-plan întâlnirea cu Dumnezeu în biserica creștină din localitatea sa natală. La vârsta de 18 ani își pierde părinții, iar la șase luni după trecerea acestora la Domnul, auzind în biserică cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos din Evanghelia după Matei, capitolul 19, versetul 2, „de voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale, și, venind, urmează Mie”, Sfântul Antonie împarte toată averea sa săracilor și vecinilor săi, lăsând o mică parte pentru sora lui, pe care o încredințează unei comunități de fecioare, și se retrage într-o viață pustnicească. După un timp, împarte săracilor și partea din avere lăsată surorii sale, în dorința de a rupe orice legătură cu lumea și a se dedica integral urmării lui Hristos prin rugăciune și asceză. Până la vârsta de 35 de ani își petrece viața ascetică într-o colibă la marginea satului natal și apoi într-un mormânt părăsit. La vârsta de 35 de ani se așază într-o cetate părăsită, situată pe malul drept al Nilului, unde rămâne timp de 20 de ani. În anul 306 devine părintele spiritual al mai multor monahi din vestitele oaze monahale din deșertul Egiptului. Patru ani mai târziu merge în Alexandria, unde îi întărește pe creștinii prigoniți în timpul marii persecuții a împăratului Maximian.

Sfătuitor al împăratului Constantin cel Mare

În anul 312 pornește în inima deșertului, în partea de răsărit a Egiptului, ajungând după trei zile și trei nopți la Muntele Kolzim, nu departe de malul Mării Roșii. Aici fondează mănăstirea care-i poartă numele până astăzi. Până în anul 356 nu părăsește acest loc decât în două rânduri, o dată pentru a-și vizita ucenicii și a doua oară face o călătorie la Alexandria, pentru a-l susține pe Sfântul Atanasie cel Mare, în lupta sa pentru dreapta credinţă cu erezia ariană, demontând astfel și zvonurile că ar fi de parte arienilor, ala cum aceștia încercaseră să inducă în eroare populația din Alexandria și din Egipt. După acest moment se întoarce la viața sa de asceză și rugăciune de la Muntele Kolzim. Sfântul Antonie cel Mare a oferit sfaturi, prin intermediul mai multor scrisori, împăratului Constantin cel Mare și fiilor acestuia, Constans și Constanțiu. Deși pe atunci nu existau mijloace rapide de comunicare, mesajul extraordinar al vieții sale spirituale s-a răspândit atât de departe, încât din întregul Orient creștin se duceau oameni spre el, pentru a primi sfat și întărire spirituală. Călugări, pelerini, preoți, episcopi și mulți oameni suferinzi și nevoiași îl căutau și îi cereau sfatul. Cu toată dragostea lui față de singurătate și tăcere, Sfântul Antonie nu și-a neglijat datoria pe care o are fiecare creștin de a folosi și spre binele altora darurile revărsate de Dumnezeu în sufletul său.

Nu a vrut să-i ştie nimeni mormântul

Experiența vieții ascetice a Sfântului Antonie cel Mare a devenit metoda de viață monahală a călugărilor din Egipt, axată pe austeritate, sacrificiu și singurătate. Sfântul Antonie cel Mare a fost și un mare văzător cu duhul: pe Muntele Kolzim, aflându-se în rugăciune, a văzut sfârșitul plin de lumină al vieții prietenului său Amun, care își ducea viața monahală la o distanță de 13 zile de mers față de locul unde se afla sfântul. Sfântul Antonie s-a mutat la Domnul la vârsta de 105 ani, în anul 356. Cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, a poruncit celor doi ucenici să nu spună nimănui locul în care a fost îngropat. Aceștia au păstrat taina tot restul vieții. Abia în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, constructorii au ajuns la concluzia că mormântul cu moaștele Sfântului s-ar afla sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii. Respectând dorința Cuviosului, care le spunea ucenicilor în testament: „Voi îngropați trupul meu, nimeni să nu știe locul, afară de voi singuri. Iar eu la Învierea morților îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul”, mormântul a rămas pecetluit.