Expres

Șerban Huidu a făcut accident de circulație

Șerban Huidu a făcut accident de circulație.

Șerban Huidu, realizatorul emisiunii Cronica cârcotașilor, de la Prima TV, a fost implicat într-un accident de circulație, marți seară.

Potrivit Libertatea.ro, el s-a prezentat în jurul orei 19.15 la Biroul Accidente Ușoare și le-a spus polițiștilor că a fost implicat într-o tamponare soldată cu pagube materiale, care ar fi avut loc pe Calea Giulești, la intersecția cu strada Boișoara.

El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Poliția a stabilit că Șerban Huidu a fost vinovat și a fost amendat cu 580 lei și penalizat cu 3 puncte, mai spun sursele Libertatea.

În octombrie 2011, Șerban Huidu a provocat un accident rutier mortal, în urma căruia trei persoane, doi bărbați și o femeie, și-au pierdut viața.

Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Timișul de Sus, într-o zonă cu multe curbe. La un moment dat, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul kilometrului 149 din direcția Predeal spre Brașov, aflat la volanul unui autoturism de teren, Șerban Huidu, în urma neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil umed), a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului, a rezultat decesul ocupanților autoturismului Logan.

În februarie 2013, Șerban Huidu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare, iar până în anul 2019 s-a aflat sub supraveghere. În perioada respectivă, nu a avut dreptul să mai conducă, timp de 6 ani având suspendatpermisul de conducere. În anul 2022, la 11 ani de când provocase accidentul, el a dat din nou examen pentru obținerea permisului auto.

„Am din nou permis de conducere din august 2022, adică de vreo șase luni. Mi-am luat carnet abia anul trecut, după 11 ani de când am avut accidentul. Am dat examen. Nu e adevărat ce s-a scris că mi l-am luat mai devreme. Am și șofer, are cine să mă ducă acasă. Eu, personal, conduc foare rar, doar din când în când! Am stat și m-am gândit că nu am de ce că nu-mi iau permis, totuși”, a declarat Huidu în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] Accidentul a avut loc în 7 iulie 2022, când șoferul, în vârstă de 23 de ani, a lovit-o mortal cu mașina pe fata de 13 ani, pe o trecere de pietoni din Târgoviște. El circula cu 120 de kilometri… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare