Expres

SEMNAL DE ALARMĂ. Pacienții vor rămâne fără medici de familie și fără medicamente compensate

 

Pacienții din mediul rural vor rămâne fără medici, bolnavii nu vor putea beneficia de mai mult de șapte medicamente compensate pe o rețetă lunară, sistemul informatic pe care se bazează cardul de sănătate – și pentru care s-au cheltuit deja zeci de milioane de euro și se vor mai cheltui – dă erori și nu e actualizat, atrag atenția medicii de familie, prin vocea dr. Sandra Adalgiza Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie (SNMF) din România. 

Medicii de familie sunt din nou pe picior de război cu Casa de Sănătate și Ministerul Sănătății, un război inegal, însă. Doctorii se tem că, dacă proiectul contractului-cadru va fi adoptat în formă actuală, le va fi periclitată independența cabinetelor și acuză presiuni puternice din partea sistemului privat: „Nu ne dorim să pățim ce au pățit farmaciile independente. În Europa nu există lanțuri de farmacii sau de cabinete. Noi dorim să fim originali!” De data aceasta, le e pusă în pericol individualitatea ca specialitate și independența cabinetelor. Modificarea contractului-cadru, care va desființa limita minimă (de pacienți înscriși pe lista unui doctor) pentru înființarea unui cabinet va avea ca efect imediat migrarea medicilor de familie din rural către zona urbană, cu consecințe grave asupra pacienților, care nu vor mai beneficia de asistență medicală primară, avertizează, într-un interviu acordat Ziare.com, Sandra Alexiu. „Dacă poți funcționa cu un număr mic de pacienți oriunde, nu are rost să mai faci naveta, să fii blocat de zăpezi, să practici medicină de familie în condiții dificile”, spune dr. Alexiu, care explică că în acest caz nu este vorba despre concurența în adevăratul sens al cuvântului, care ar fi un lucru bun, pacienții având de unde alege. Ea a menționat că în acest moment sunt disponibile 572 de posturi de medici de familie în 429 de localități din țară, chiar dacă nu sunt în orașe universitare, supraaglomerate. „Dar și oamenii de la țară au nevoie de asistență medicală. Medicii tineri, despre care președintele CNAS spune că nu pot intra în sistem, își pot începe cariera în aceste locuri, în care investiția nu este nici pe de parte ca într-un praxis nou, într-un oraș. O promoție de rezidenți de medicina familiei are aproximativ 95-100 de absolvenți, deci locurile disponibile acoperă cinci promoții de rezidențiat. E o minciună că medicii tineri nu au unde să se ducă. Nu au unde să se ducă în orașele mari, dar cabinete libere sunt”, afirmă vicepreședintele SNMF, care menționează că o hartă actualizată a acestora este disponibilă pe pagina web a organizației. Ea recunoaște că în mediul rural oamenii au mai puține disponibilități financiare și, de aceea consideră că cabinetele medicale ar trebui să fie ajutate. „Pentru a asigura o asistență primară de calitate în mediul rural, cabinetele medicale ar trebui să fie dotate cu un minimum de aparatură, care să ajute medicul să diagnosticheze mai ușor și să monitorizeze o boală cronică fără că pacientul să se deplaseze în orașe”. Dr. Alexiu reamintește că a exista un plan al Ministerului Sănătății în acest sens: „Vorbim însă despre ministerul care a avut 26 de miniștri în 25 de ani. Acum câțiva ani a existat o echipă internațională de experți, angajată de Ministerul Sănătății, care a adunat date, a făcut un studiu și în final a emis un raport referitor la o strategie menită să ridice zona rurală ca nivel medical și de adresabilitate. Raportul OPM (Oxford Policy Management) există pe site-ul ministerului, dar nu a fost pus în aplicare. El prevede dezvoltarea strategică până în 2020, cu obiective pe termen scurt, mediu și lung, cu persoane și instituții implicate, cu termene și soluții. Acestea nu vizează doar creșterea finanțării, ci și restructurarea a ceea ce nu merge, oprirea pierderilor și asigurarea facilităților, nu neapărat financiare, pentru medici, inclusiv din partea autorităților locale. Medicii români care au plecat, mai ales în Franța, au fost chemați acolo de primari care au oferit loc de muncă, loc de casă, facilități pentru familie, ceea ce arată importanța implicării comunității locale și înțelegerea nevoilor locuitorilor”.

Servicii medicale fără limite, dar cu… plafon

Medicii de familie mai acuză faptul că pachetul de bază de servicii medicale, care ar fi trebuit să asigure fiecărui pacient un număr de consultații preventive și investigații și care e prevăzut în contractul-cadru, a fost structurat fără un studiu de impact sau de fezabilitate: „Nu sunt calculate costurile serviciilor medicale pe baze economice, ci sunt estimate arbitrar. Nu știm, în funcție de câți bani are sistemul, ce servicii putem oferi. Sunt prevăzute consultații preventive pentru toate categoriile de vârstă, dar nu există nici o responsabilizare a pacienților. Ei nici nu știu că pot veni pentru un control preventiv! Statul ar trebui să își măsoare resursele, pentru a ști ce anume își poate permite să ofere. Nu există calcule estimative, fundamentări de tarife. Și cum nu am fost în stare să facem în atâția ani o legislație care să faciliteze intrarea asigurărilor private, am oferit populist în pachetul de bază tot ce s-a putut oferi, fără limite, dar cu… plafon! Trebuie să fii în prima zi a lunii la cabinet că să poți primi o trimitere și în primele două zile că să ai șanse să îți faci analizele”.

Asta, pentru că România alocă pentru sănătate un procentaj din PIB la nivelul la care o fac țări că Angola, Bangladesh, Bhutan, Congo, Etiopia, Gabon, Siria, altfel că nu suntem nici măcar la nivelul celor mai sărace țări din Europa.

 „Spre deosebire de laboratoare, care închid ușa după două zile, noi, medicii, nu putem refuza pacienții. Practic, funcționăm cu muncă normată, trebuie să funcționăm cu patru consultații pe oră, cinci ore pe zi. Tot ce e în afara acestui număr nu poate fi taxat. Eu nu pot «îmbolnăvi» pacienții după orar și am un număr de consultații plafonate de casă. Restul consultațiilor sunt trecute automat în plata per capita, adică prestăm același fel de consultații care sunt plătite în două moduri diferite. Din păcate, Consiliul Concurenței nu a observat niciodată aceste probleme…”, mai spune dr Alexiu.

 

Nu au „voie” să trateze mai multe boli

Una dintre problemele pe care le reclamă medicii de familie la noul contract este restricția la medicamente, maximum șapte compensate pentru un bolnav pe lună. „Asta este o mare lovitură pentru pacienți. Mă refer la pacienții care au o patologie complexă, multe boli, și hipertensiune, și diabet, și probleme cu colesterolul, cu rinichii, cu ochii. Eu nu pot să-l tratez pe omul acesta pentru o boală și pe restul să le ignor. Pentru că lucrurile se și leagă între ele și trebuie tratate împreună. Dacă un pacient are nevoie de 12 medicamente pe zi și noi nu îi vom putea scrie decât 7, evident că îl va afecta direct. 7 medicamente le va lua compensat, iar restul de 5 le va lua la preț întreg și noi vom negocia cu acești pacienți ce anume își pot permite și ce punem în rețetă”.

 

Sistemul informatic dă rateuri mari

Unul dintre motivele modificării contractului-cadru este cardul de sănătate, care de la 1 mai devine obligatoriu, dar medicii de familie se îndoiesc că Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI)  pe care se bazează este pregătit. „Avem semnătură electronică, cititoare, Internet, toate pe banii noștri. Dar softul pus la dispoziție de CNAS pentru a activa cardurile și pentru a lucra cu el de la 1 mai e cu probleme. La bază e SIUI care continuă să dea erori. Nu e actualizat. Avem pacienți care figurează că neasigurați, deși sunt salariați, avem pe liste oameni care sunt de mult plecați din țară, apar ca decedați pacienți care sunt în față noastră în cabinet, unele paciente apar cu numele de domnișoare, deși l-au schimbat de mult. CNP-ul nou-născuților este activat în sistem abia după două luni, timp în care nu poți să le furnizezi acestor copii servicii gratuite. Și toate aceste probleme se regăsesc în tot ce înseamnă informatizare. Rețeta electronică se face baza SIUI, la fel biletele de trimitere, concediile medicale, tot ce faci depinde de validarea calității de asigurat prin sistemul informatic.

 

Atac la independența cabinetelor medicale

Discuțiile reprezentanților medicilor de familie cu autoritățile din sănătătate, au fost multe și furtunoase, primii având argumente profesionale, ministerul și Casa – argumente financiare. „Atunci când nu poți oferi decât un pachet limitat, trebuie să faci acest lucru transparent: spui cât oferi, nu pretinzi că oferi tot și tu nu dai nici măcar un sfert. Am obținut niște promisiuni, dar nu ar fi pentru prima dată când ele nu ar fi respectate. Prima dovadă de bunăvoință era retragerea proiectului de contract-cadru. Nu s-a întâmplat. Ar trebui să vedem apoi o nouă formă a proiectului de contract-cadru pusă pe site. Noi am solicitat să stăm cu toții la masă, medici, finanțiști, cine mai e nevoie, și să facem un contract-cadru bun. Actualul contract-cadru e semnat până la sfârșitul lui 2015. Nu există motive foarte mari pentru modificare. Dar se pare că există interese mari și presiuni puternice din partea mediului privat care dorește să procedeze ca și în cazul farmaciilor (nota red. – pentru care s-au ridicat unele restricții de înființare, ducând la „omorârea” specialiștilor independenți  în favoarea lanțurilor comerciale)”.

În cazul în care nu le sunt respectate solicitările, medicii de familie sunt pregătiți să lupte: „Noi nu ne dorim conflicte și nici nu avem dreptul la grevă. De dată asta ne dorim păstrarea independenței profesionale, nu ne dorim să pățim ce au pățit farmaciile independente. În Europa nu există lanțuri de farmacii sau de cabinete. Noi dorim să fim originali! Repet, nu vrem conflicte, dar ne vom apăra profesia și specialitatea cu toate pârghiile legale. Suntem peste 11.000 de medici de familie și la nevoie ne putem demonstra unitatea, nu ar fi prima oară!”, avertizează vicepreședinta SNMF. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google