Şeful de operaţiuni al marinei SUA, găsit mort
Şeful de operaţiuni al US Navy în Orientul Mijlociu, viceamiralul Scott Stearney, a fost găsit mort în Bahrein sâmbătă, a anunţat armata americană, adăugând că pe moment nu este suspectată nici o pistă criminală în acest caz, dar că totuşi a fost deschisă o anchetă, potrivit AFP. „În acest stadiu, nu suspectăm nici un fel de act criminal”, se menţionează într-un comunicat oficial, care mai precizează că marina americană şi Ministerul de Interne din Bahrein cooperează în cadrul acestei anchete. Oficiali din armata americană au declarat pentru canalul de televiziune CBS, sub rezerva anonimatului, că decesul viceamiralului „arată ca o sinucidere”.
Viceamiralul Scott Stearney, care a preluat în mai funcţiile de şef al Comandamentului central al Forţelor navale ale SUA, care include şi Flota a V-a americană, şi de comandant al Forţele maritime combinate, a fost găsit fără suflare la reşedinţa sa din Bahrein.
„Aceasta este o veste şocantă pentru familia Stearney, pentru Flota a V-a şi pentru întreaga marină” americană, a afirmat amiralul John Richardson, şeful de operaţiuni navale, într-un comunicat, în care subliniază că Scott Stearney a fost un soldat dedicat trup şi suflet marinei. Funcţia de şef de operaţiuni al US Navy în Orientul Mijlociu a fost asumată de comandantul adjunct al Flotei a V-a a SUA, contraamiralul Paul Schlise.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.