Expres

Șeful Casei Naționale de Pensii, despre mica recalculare

Șeful Casei Naționale de Pensii, despre mica recalculare

Directorul Casei Naționale de Pensii,Daniel Baciu, a anunțat că poștașii au început, joi dimineața, să livreze pensiile pentru luna ianuarie, iar pentru cei care primesc banii pe card plățile vor începe vineri.

Directorul Casei Naționale de Pensii a mai anunțat că mica recalculare a pensiilor, de care vor beneficia un milion de pensionari, va avea loc, în pofida înghețării pensiilor.
Nu are nici o legătură. Mica recalculare este prevăzută de noua lege a pensiilor, este vorba despre acele venituri cu caracter nepermanent, care pe vechea lege nu erau luate în calculul pensiei. Pentru aceste venituri s-au plătit contribuții la bugetul de stat, ele respectă principiul contributivității. Aici mă refer la acordul global, unde există o creștere substanțială de pensii, dacă acest acord global a fost acordat timp de mai multă vreme”, a spus Daniel Baciu.
Este vorba despre prime, sporuri și ore suplimentare pe care le-au primit pensionarii pe când erau angajați și care nu au fost luate în considerare la calculul pensiilor. Pentru cei care au atașat deja documentele la dosarele de pensie, mica recalculare se va face din oficiu.
Acele adeverințe care sunt în interiorul dosarelor depuse de pensionari, pentru ei vom acorda aceste drepturi din oficiu începând cu data de 1 septembrie. Iar restul pensionarilor care vor să aducă aceste adeverințe nu au un termen limitat, oricând pot să le aducă la ghișeele caselor de pensii din județul de domiciliu, iar drepturile le vor fi acordate începând cu luna următoare depunerii actelor”, a explicat directorul Casei Naționale de Pensii. De asemenea, Daniel Baciu a precizat că „cel mai probabil” deciziile vor fi emise în luna ianuarie.

Aplicația care îți arată ce pensie ai

Aplicația Casei Naționale pentru Pensii, care va funcționa ca un simulator pentru pensie, va fi gata abia la finalul anului 2025, începutul anului viitor, a anunțat Daniel Baciu. Tot atunci va fi gata și aplicația „e-Talon”, care va genera automat cuponul lunar de pensie în format electronic şi tipărit, pentru toţi pensionarii aflaţi în plată.

Directorul Casei Naționale de Pensii a dat asigurări că și problemele la softul care generează deciziile de pensionare au fost rezolvate. Au fost emise 40.000 de decizii până acum, pentru lunile septembrie și octombrie.
Daniel Baciu speră că bugetul Casei Naționale de Pensii va fi aprobat de Guvern în luna ianuarie. El a explicat la Antena 3 CNN că sunt posibile ajutoarele acordate o singură dată, în sumă fixă, pensionarilor vulnerabili. Decizia însă trebuie luată de Executiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
9 ore în urmă

Nu s-o găsi vreunul să semene a om printre marii șefi numiți de uslași?
Despre hudemerei nu ne putem pronunța, ai lor, unii, chiar seamănă.
Uitați-vă la ăsta, oameni buni…

Back to top button