Șeful ANPC, întâlnire de lucru cu reprezentanții Rompetrol, OMV – Petrom, MOL și GAZPROM
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu și directorul general, Paul Anghel, au avut o întâlnire de lucru, astăzi, la sediul Autorității, cu reprezentanții lanțurilor de furnizori de carburanți care au răspuns invitației ANPC, respectiv Rompetrol, OMV – Petrom, MOL, GAZPROM.
Au fost analizate rezultatele controalelor din ultima perioadă, din lanțurile de benzinării din toată țara și s-a convenit că vor avea loc periodic astfel de întâlniri pentru a se preîntâmpina orice posibilă situație neobișnuită pe piață, conform reprezentanților ANPC.
Discuția s-a purtat pe două paliere: furnizarea de carburant și magazinul cu bunuri de larg consum din incinta stațiilor, concluziile urmând să se regăsească printre măsurile prevăzute într-un ghid de bune practici.
„În acest context, operatorii economici prezenți au dat încă o dată asigurări că nu există nicio posibilitate, cel puțin într-o perioadă predictibilă, de diminuare a stocurilor de carburanți sau de modificare importantă a prețului, ceea ce nu justifică niciun fel de îngrijorare din partea consumatorilor.
Totodată, au fost propuse câteva linii concrete de remediere a deficiențelor constatate în timpul verificărilor. Acestea și multe altele vor fi incluse într-un ghid de bune practici, care va fi elaborat de un grup de lucru format din câte un reprezentant al fiecărui furnizor de carburanți, cu concursul ANPC, astfel încât serviciile și produsele, din acest domeniu, oferite consumatorilor, să fie de cea mai bună calitate”, se detaliază într-un comunicat remis de ANPC.
„În ceea ce privește furnizarea de carburant, dat fiind că, pentru consumator sunt importante atât prețul și calitatea combustibilului, cât și durabilitatea motorului, operatorii economici să manifeste atenție sporită în ceea ce privește informarea consumatorului, în incinta stației și nu numai, dar și recipientelor în care se livrează combustibili clienților, astfel încât procesul comercial să fie unul sigur, dat fiind potențialul inflamabil deosebit al produselor.
În ceea ce privește magazinele din incinta stațiilor de carburant, s-a convenit că este necesară reînnoirea agregatelor și sistemelor de expunere a mărfurilor, dar și o mai atentă supraveghere periodică a stocurilor de produse, astfel încât să nu mai existe pericolul aflării la comercializare a unora cu data durabilității minimale depășită.
De asemenea se va acorda o atenție deosebită aspectelor legate de menținerea curățeniei în spațiile de vânzare și de depozitare, astfel încât să fie aliniate la normele prevăzute de lege.
În acest moment, în toate lanțurile de benzinării, se lucrează la planul de remedierea a tuturor deficiențelor constatate, sub coordonarea echipelor de comisari ANPC, în beneficiul consumatorilor”, se mai arată în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.