Șefa CNA și-a delegat dreptul de semnătură și se gândește să demisioneze
Laura Georgescu, președintele Consiliului Național al Audiovizualului, și-a delegat joi dreptul de semnătură lui Răsvan Popescu, vicepreședintele CNA, afirmând, totodată, că a luat în calcul și o posibilă demisie.
„Personal, am luat în calcul și o demisie, chiar dacă am conștiința faptului că nu am făcut nimic ilegal, însă această decizie va veni atunci când instituțiile abilitate vor demonstra că am încălcat voit, premeditat și cu bună știință legea. Deocamdată, pot afirma cu tărie că toată viața m-am raportat la lege. Inclusiv în această instituție, atunci când a trebuit să luăm decizii. Îmi asum anumite carențe, anumite întâmplări contextuale, mai puțin fericite, provocate, nepremeditat, pentru care îmi cer, din nou, scuze dumneavoastră și tuturor angajaților CNA. Pentru că orice explicații suplimentare date de mine, fie ar putea cădea în derizoriu, fie ar putea fi reinterpretate în fel și chip, mă opresc la a afirma faptul că deleg, fără nicio rezervă, dreptul de semnătură colegului meu Răsvan Popescu, cu dorința ca CNA să funcționeze, repet, în condiții de normalitate si performanță”, a afirmat joi Laura Georgescu.
Răsvan Popescu a precizat că decizia semnată de președintele CNA, Laura Georgescu, va fi afișată la avizier.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.