Sebastian Burduja: Nu îmi este frică de amenințări

Sebastian Burduja: Nu îmi este frică de amenințări
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut publice sâmbătă, mai multe mesaje jignitoare și amenințătoare primite de la Cristinel Sorin Efta, fost președinte al Consiliului de Administrație al CNCIR ( Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune), companie aflată în subordinea ministerului. Burduja a anunțat că va depune o plângere penală pentru ultraj. Mesajele au fost trimise pe fondul tensiunilor legate de neacordarea bonusului de performanță pentru anul 2024.
„Domnul Efta este supărat și mă amenință direct pentru că ministerul nu a aprobat plata componentei variabile în 2024. Asta s-a întâmplat din două motive: pentru că este un dosar penal în curs, vizând faptele din mandatul său, și pentru că legea interzice acest bonus pentru companiile nelistate, începând din decembrie 2023”, a explicat Burduja pe contul personal de Facebook.
Ministrul a reamintit că, în 2023, DIICOT a investigat un grup infracțional organizat format din funcționari ai CNCIR, acuzat că a delapidat aproape 10 milioane de lei prin sute de achiziții publice fictive – de la papetărie și produse de curățenie, până la materiale de construcții. Potrivit anchetei, faptele au fost comise în timpul mandatului lui Efta, între februarie 2020 și august 2024. În ciuda gravității mesajelor, Burduja spune că nu se va lăsa intimidat:
„Nu îmi este frică de amenințări. Voi depune plângere penală pentru ultraj. Iar pentru restul lucrurilor pe care le-a scris domnul Efta, îl rog pe Dumnezeu să îl ierte”.
Conform fotografiilor postate de Sebastian Burduja, unul dintre mesaje sună în felul următor: „Băi bulangiule, te-ai aptinut de la vot și indicatorii pe 2024. Să mori înecat ca copilul tău ca eu mă descurc, iau din bancă pt copilul meu. Arzăte-ar focul să te ardă de nemernic. Eu sunt și am fost PNL de la înființarea partidului, tu ți-ai cumpărat locul de ministru la PNL. Să se aleagă praful de tine si familia ta. O să pun lumânări la Arsenia Boca. Așa să îmi ajute Dumnezeu”.
În altul, autorul mesajelor spune că va „lupta” pentru ca Sebastian Burduja să nu facă parte din următorul Guvern. „Nimic în viața asta nu va rămâne neplătit. Ne vom mai intersecta”, scrie într-un alt mesaj.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

