Expres

Se va interzice creșterea porcilor în gospodării?!

 

Potrivit agrointel.ro, autoritățile pregătesc teren pentru interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile situate pe o rază mai mică de 10 kilometri în jurul fermelor.

Sursa citată susține că responsabilii statului au aprobat măsuri care includ sacrificarea controlată a porcilor din respectivele gospodării, apoi interzicerea repopulării. Documentul ar fi fost elaborat pe data de 29 august, dar, deși clasificat drept nesecret, ar fi fost ținut „ascuns” pentru a nu stârni reacții din partea populației.

Astfel, gospodarii afectaţi de Pesta Porcină Africană (PPA) care sperau că din banii primiţi ca despăgubire pentru porcii sacrificaţi îşi vor putea lua alte suine ar putea avea parte de o surpriză neplăcută.

Conform agrointel.ro, în urma discuţiilor purtate în cadrul Grupului Naţional de Experţi privind combaterea şi prevenirea răspândirii PPA, preşedintele ANSVSA a prezentat ca măsură recomandată depopularea în jurul fermelor, pe o rază de minim 10 kilometri.

Determinarea depopulării, într-un termen limită, ar urma să se facă prin sacrificarea pentru consum propriu sub control sanitar-veterinar, fără posibilitatea repopulării sau prin abatorizarea porcilor, fără posibilitatea repopulării.

Conform aceleiaşi surse, măsurile prezentate au fost supuse aprobării şi acceptate în unanimitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button